Alegeri locale – Campania electorală durează din 11 mai până pe 9 iunie 2012
Astăzi, 27 martie, va intra în vigoare programul calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Alba în anul 2012, grafic din care prefectul Ştefan Bardan a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, principalele acţiuni prevăzute în Ordinul nr. 70/22.03.2012. Astfel, azi sunt prevăzute aducerea la cunoştinţa publică a datei alegerilor locale – 10 iunie, cât şi numerotarea circumscripţiei judeţene (Alba are nr. 1) şi a celor locale. Până în 16 aprilie, va avea loc desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia. Depunerea candidaturilor va avea loc până în 1 mai, care vor rămâne definitive după data de 8 mai. Completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale este programată în 9 mai, iar în 10 mai va avea loc stabilirea locurilor speciale pentru afişaj electoral. Campania electorală va începe oficial în 11 mai şi se va încheia în 9 iunie, la ora 7.00. În 10 iunie, ziua alegerilor locale, secţiile de votare vor fi deschise între orele 7.00 – 21.00. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii