„DEZMĂȚ” la Instituția Prefectului din județul Alba. Angajații Prefecturii încasează un spor „COVID-19” de 30% din salariu
Așa-numitul „spor Covid-19”, de care beneficiază un număr dintre bugetarii din țara noastră, nu a „ocolit” instituțiile publice din județul Alba.
Angajații Instituției Prefectului, mai puțin prefectul Nicolae Albu și subprefectul Ioana-Diane Rof, se bucură de un spor de 30% din salariu, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 131/202 131/2020, așa cum au declarat reprezentanții Prefecturii Alba pentru ziarulunirea.ro
Astfel, această Ordonanță de Urgență prevede că „personalul din instituţiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileşte prin ordin al prefectului la propunerea motivată a şefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea şi modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi care au presupus un risc suplimentar şi/sau un volum mai mare de muncă”.
CITEȘTE ȘI: 78.634 de lei, cea mai mare pensie SPECIALĂ din România. Cât ar fi fost dacă era în raport de contribuțiile plătite
Este de precizat că, fără „ajutorul” oferit de acest spor, salariile din această instituție depășesc cu mult media oferită de angajatorii din domeniul privat, un loc asigurat în aceasta fiind într-adevăr „călduț”. De asemenea, angajații din mediul privat sunt și mai expuși la efectele negative ale acestei pandemii fără să beneficieze de un astfel de spor, deoarece nu există la fel de multe resurse.
De asemenea, potrivit aceluiași act normativ, acest spor se acordă pe toată durata stării de alertă.
Reamintim că, începând de astăzi, 13 ianuarie 2021, starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile după ce a fost votată ieri de către Guvernul României, în sedință extraordinară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre
Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre PREOTUL IOAN SABĂU – „CEL MAI IUBIT DINTRE VINERENI” – ,,Abia în închisoare în închisoare mi-am început misiunea preoțească, acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare