Sâmbătă, 24 martie, baza sportivă „Constructorul” îşi deschide porţile pentru amatorii de mişcare
Baza sportivă „Constructorul” din Alba Iulia, situată la un kilometru de cartierul „Cetate” în drumul spre Pîclişa este un complex sportiv care prin amenajările şi dotările prezente oferă amatorilor de mişcare posibilitatea să practice sporturile preferate şi să-şi petreacă timpul liber într-un cadru civilizat. În incinta bazei sunt amplasate 7 terenuri de tenis pe zgură, un teren de minifotbal, un teren de badminton, un bazin de înot, un lac pentru pescuitul sportiv şi un poligon de tir.
Conducerea clubului, cu sprijinul sponsorilor a reuşit să creeze condiţii propice, prin amenajările şi reparaţiile efectuate, pentru ca sâmbătă, 24 martie să „se deschidă porţile”, oferind prilejul copiilor, elevilor, tinerilor şi vârstnicilor, tuturor cetăţenilor din municipiul Alba Iulia să participe la inaugurarea sezonului sportiv pe anul 2012, care cuprinde demonstraţii la tenis, minifotbal, badminton şi tir sportiv începând cu ora 10.30. Toţi cei prezenţi vor beneficia de intrare gratuită pe tot parcursul zilei de mâine, iar cei mai fideli membri ai clubului vor fi răsplătiţi cu diplome de fidelitate oferite de conducerea CS Constructorul Alba Iulia. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii