CRIMA de la BLAJ: Doi suspecți, reținuți, sunt cercetați pentru omor și tulburarea liniștii publice. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a oferit detaliile crimei
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 06.09.2020, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de doi inculpaţi, în vârstă de 16, respectiv 19 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 05/06.09.2020, în jurul orelor 01,00, în timp ce se aflau pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Blaj, jud. Alba, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, cei doi inculpaţi au exercitat lovituri cu pumnii şi picioarele asupra unei persoane de sex masculin care nu a putut fi identificată până la acest moment. Victimei i-au fost cauzate leziuni traumatice abdominale care au condus la decesul acesteia, survenit în timpul transferului cu ambulanţa de la Spitalul Municipal Blaj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii faţă de inculpaţi, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, Poliţia Municipiului Blaj.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, sub nici o formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident MORTAL pe DN 1, vineri noaptea: Două persoane au DECEDAT după ce un TIR a intrat pe contrasens și a lovit în plin o mașină
Accident MORTAL pe DN 1, vineri noaptea: Două persoane au DECEDAT după ce un TIR a intrat pe contrasens și a lovit în plin o mașină Două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui accident grav petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în județul Sibiu. Un TIR a intrat pe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie