2 Iunie: Ziua Naţională pentru Adopţie. Șansa la o nouă viață, într-un mediu familial stabil și permanent
2 Iunie: Ziua Naţională pentru Adopţie. Șansa la o nouă viață, într-un mediu familial stabil și permanent
La 2 iunie, suntem invitaţi să conştientizăm cât de important este pentru un copil să crească într-o familie, în care să se simtă iubit și protejat.
Ziua naţională pentru adopţie urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor. Iniţiativa unei sărbători a adopţiei a avut-o, în 2014, fundația ‘Ador Copiii’. Sunt promovate adopția și soluțiile pentru simplificarea acestui proces, care în România este îngreunat de proceduri birocratice.
Proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost iniţiat în aprilie 2013, de către 11 parlamentari din întreg spectrul politic. Deputatul Gabriel Andronache, unul dintre iniţiatorii propunerii legislative, a declarat, la 2 aprilie 2013, pentru AGERPRES, că: „după o discuţie avută cu colegii de la Oficiul Român pentru Adopţii, am căzut de acord cu aceştia să iniţiem un proiect de lege prin care să declarăm ziua de 2 iunie ca Ziua Naţională pentru Adopţie, urmărind prin aceasta promovarea adopţiei naţionale ca o alternativă necesară şi eficientă pentru reducerea numărului de copii instituţionalizaţi”. Propunerea legislativă a fost adoptată de Plenul Senatului la 29 octombrie 2013, şi de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2014.
Legea nr. 21/2014 privind instituirea Zilei Naţionale pentru Adopţie prevede ca autorităţile şi instituţiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanţele diplomatice ale României, precum şi alte instituţii româneşti din străinătate să organizeze programe şi manifestări de promovare a adopţiei dedicate acestei zile, activităţile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopţii. Totodată, se acordă posibilitatea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 11 din anul 2014, a fost desfiinţat Oficiul Român pentru Adopţii şi s-a înfiinţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care i-a preluat atribuţiile.
Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) şi publicate în iunie 2018, un număr de 1.280 copii au fost adoptaţi în anul 2017, din care 1.251 conform procedurii adopţiei naţionale şi 29 conform celei internaţionale. Cei mai mulţi copii adoptaţi naţional aveau vârsta cuprinsă între 0 şi 6 ani, doar opt dintre ei având vârsta între 14 şi 17. Dintre copiii adoptaţi conform procedurii internaţionale, 19 aveau vârsta între 0 şi 6 ani.
La 31 decembrie 2017 erau adoptabili (conform unor sentinţe definitive) 3.257 de copii (1.447 fete şi 1.810 băieţi), din care 2.362 incluşi în profilul copiilor greu adoptabili. Cei mai mulţi, respectiv 1.705 copii, aveau vârsta cuprinsă între 7 şi 13 ani. În ceea ce priveşte numărul familiilor adoptatoare atestate pentru adopţie, acesta era de 2.652 pentru adopţie naţională şi 41 pentru adopţia internaţională.
Sursa: agerpres.ro europafm.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act