Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

FOTO-VIDEO: În urmă cu un deceniu, în 1 mai 2010, pe “Cetate”, Unirea Alba Iulia a răpus Steaua! ”Unul dintre cele mai frumoase goluri ale carierei”, povestește Florin Dan

Dan HENEGAR

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În urmă cu un deceniu, în 1 mai 2010, pe “Cetate” se trăiau clipe incredibile! Unirea Alba Iulia a repurtat un succes de senzație, 2-1 (1-1), cu Steaua București, în fapt ultima victorie din istoria grupării “alb-negrilor” obținută pe prima scenă, meci ce a coincis cu debutul internaționalului Nicolae Stanciu în Liga 1.

S-au împlinit astfel 10 ani de la cea mai frumoasă izbândă a Unirii Alba Iulia la “masa bogaților”, un ultim moment de fericire pentru fotbalul din Alba, echipa retrogradând la finele sezonului, după numai un an petrecut în eșalonul fruntaș.

Gruparea pregătită de sârbul Blaz Sliskovic aborda întâlnirea de pe ultima poziție, însă a furnizat o surpriză de proporții, “roș-albaștrii” conduși de antrenorul Mihai Stoichiță au părăsit cu capetele plecate Cetatea Marii Uniri deoarece pierzând orice șansă la titlu, campionatul fiind adjudecat de CFR Cluj. Era etapa a 30-a, iar pe “Cetate” s-au strâns 7000 de spectatori la un meci condus de vâlceanul Teodor Crăciunescu. O tresărire de orgoliu a ardelenilor, ce ulterior au suferit 4 eșecuri la rând: 0-1 la Galați, 1-2 cu Dinamo, 0-5 la Mediaș și 0-1 cu Pandurii Tg. Jiu, terminând sezonul pe ultima poziție, cu 26 de puncte.

Citește și: FOTO: 1 mai 2010, ziua când Nicolae Stanciu a pășit în fotbalul mare! Fostul unirist a debutat în Liga 1 la ultima victorie a Unirii Alba Iulia în elită, 2-1 cu Steaua București!

*Florin Dan, eroul de pe “Cetate”

Ajuns la 41 de ani, mijlocașul Florin Dan își amintește cu satisfacție de acel meci de poveste. “Perioada petrecută la Alba Iulia a fost una foarte frumoasă în ceea ce mă privește. Unirea m-a ajutat să revin, am și promovat în Liga 1, sunt momente deosebite pe care nu o să le uit niciodată. Meciul cu Steaua a fost ca «cireașa de pe tort», chiar dacă la finele campionatului a existat supărarea că nu am reușit să evităm retrogradarea”, a spus fostul component al Unirii Alba Iulia, plecat în acea vară la ASA Tg. Mureș, după un an și jumătate la echipa albaiuliană.

*”Ceartă” pe minge la golul victoriei!

Cu 7 reușite în 30 de jocuri din acel campionat, mijlocașul de creație al Unirii a devenit golgheterul respectivei stagiuni, golul contra Stelei fiind unul de pus în ramă. “Meciul în sine a fost unul cu o încărcătură uriașă. Adversarii erau cotați cu prima șansă, dar s-a jucat echilibrat. La noi exista dorință și orgoliu să câștigăm în fața unei echipe ce dorea titlul chiar dacă șansele de salvare erau foarte reduse pentru Unirea, doar de natură matematică. Am obținut o victorie ca a contat doar ca palmares, ne-am bucurat că am învins Steaua, am trăit o satisfacție deosebită pe moment. Poate era mai bine să câștigăm cu alte echipe, contracandidate din subsol, dar până la urmă așa s-a scris istoria, cu bune și rele”, a declarat Florin Dan.

Acesta a rememorat și clipele prealabile reușitei de pe “Cetate” din minutul 83, fază ce a înclinat balanța. “Am marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din carieră! Înaintea executării loviturii libere vreo zece secunde am tras de minge împreună cu Rade (n.r. Veljovici). I-am și spus de vreo trei ori: «Lasă-mă, că dau gol!». Așa am simțit, că trebuie să insist, iar după reușită Rade m-a privit într-un fel anume, parcă uimit că am reușit să înscriu, că am avut dreptate”, a adăugat Florin Dan. Acesta a mai trăit gustul plăcut al unei victorii împotriva Stelei în 2005, când CFR Cluj a învins cu 1-0, în “Gruia”, gol Cristian Coroian (fostul antrenor al Metalurgistului Cugir), după un șut-centrare trimis tocmai de… Fl. Dan.

“L-am păcălit pe Zapata, am executat pe colțul portarului. A fost o chestie psihologică, l-am prins pe contre-pied, pentru că nu a fost un șut imparabil”, a mai dezvăluit Florin Dan faza din minutul 83, petrecută la aproximativ 30 de metri de poarta dinspre tabela de marcaj. De altfel, Alba a reprezentat “tărâm interzis” în Divizia A pentru Steaua: două remize (0-0 în septembrie 2003, cu acea nebunie a stadionului arhiplin, 22.000 de spectator, cu multe ore înaintea jocului; respectiv 1-1 în aprilie 2005) și înfrângerea din urmă cu 10 ani, ce a costat-o scump.

*Primul succes din istorie împotriva “roș-albaștrilor”

La al 90-lea meci în elită, Unirea Alba Iulia a reușit un rezultat de senzație, învingând în premieră multipla campioană. Scorul l-a deschis Rade Veljovici (24) – cu un șut din careu după o eroare a apărătorilor adverși, egalarea fiind adusă de Arman Karamyan, până la pauză, ce a profitat de gafa lui I. Bălan (43). Florin Dan, golgheterul Unirii, a marcat un gol fabulos cu 7 minute înainte de final, cu o execuție măiastră dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri!

Distribuția gazdelor a fost alcătuită din Rotaru – I. Bălan, Poverlovici (25, De Sousa), Vujadinovici, Bucurică – Olah, Dâlbea, Fl. Dan, C. Cristea (63, E. Bruno) – Veljovic, N. Jovanovic (70, N. Stanciu), rezerve Cernea, Vitinha, Bălțoi, S. Rădoi. În formula trupei din Capitală s-au regăsit Zapata, Golanski, Jelev, Baciu, P. Marin, Nicoliță, Ov. Petre, Pleșan, Arm. Karamyan, B. Stancu, Surdu, plus cei intrați după pauză, Cr. Tănase, Kapetanos sau Toja (neutilizați Tătărușanu, Emeghara, Art. Karamyan, Tall). La finele stagiunii Steaua s-a clasat pe locul al 4-lea, cu 62 de puncte, fiind devansată de CFR Cluj (69), Unirea Urziceni (66) și FC Vaslui (62) iar Unirea Alba Iulia a coborât un eșalon și a început declinul…


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Politică Administrație

FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea