Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

A lovit o mașină parcată și a fugit de la locul faptei: Bărbat de 35 de ani, din Veseuș, cercetat de polițiști

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La data de 29 martie 2020, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat de 43 de ani, din localitatea Veseuș, cu privire la faptul că autoturismul său, care era parcat în afara părții carosabile, în apropierea imobilului de domiciliu, a fost lovit de un alt autoturism, iar șoferul a părăsit locul faptei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 35 de ani, din localitatea Veseuș, care a condus autoturismul.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Întrucât conducătorul auto ar fi emanat halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, dar acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, unde de asemenea, a refuzat recoltarea.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități

Ziarul Unirea

Publicat

în

Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități Udatul fetelor de Paşti. În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea