PROIECT: Personalul medical implicat în combaterea COVID-19 va primi un spor salarial de până la 85%
Personalul medical (medicii, asistenții sau infirmierii) ce activează în cadrul secțiilor din spitalele în care sunt tratați cei ce au contactat noul coronavirus, dar și cei din centre de recoltare a probelor sau din unități sanitare temporare în care se tratează bolnavii cu COVID-19 vor beneficia de venituri majorate, prin acordarea unui spor consistent la salariu.
Măsura apare într-un proiect de act normativ pus recent în dezbatere și este menită să-i răsplătească pe cei ce fac eforturi mari pentru a limita sau combate epidemiile, inclusiv pe cei care nu lucrează în cadrul unui spital.
Concret, potrivit proiectului de hotărâre aflat în dezbatere pe website-ul Ministerului Sănătății, personalul de specialitate medico-sanitar sau auxiliar sanitar ce activează în cadrul secțiilor sau compartimentelor de boli infecțioase care acordă servicii medicale persoanelor ce au contactat virusul care a declanșat o epidemie va putea primi un spor salarial de până la 85% pe perioada participării efective la aplicarea măsurilor de combatere a acesteia.
Poate fi vorba de o epidemie doar atunci când este declarată ca atare de autorități, astfel că măsura ar putea să se aplice și în situația actuală din țara noastră, respectiv în cazul epidemiei cu COVID-19.
Aceeași măsură se va putea aplica și în cazul personalului medical și sanitar din centrele de testare care recoltează probe și testează persoane cu simptome de boală, dar și celui din cadrul altor structuri medicale sau unități sanitare implicate în acordarea de servicii medicale apărute în urma declarării unei epidemii.
Astfel, atunci când se va declara o epidemie pe întreg teritoriul țării, tot personalul medical sau sanitar implicat în tratarea bolnavilor ce au contactat boala declanșatoare a epidemiei sau care intră în contact cu bolnavii (pentru a recolta probe, de exemplu) vor putea primi aceste sporuri.
În legislația actuală privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice există o prevedere ce dă posibilitatea ca, în situația unor epidemii deosebit de grave, medicii, asistenții și infirmierii din spitale să primească sporuri de până la 85% din salariul de bază, dar prin acest proiect se completează legislația existentă, prin introducerea unei noi categorii de beneficiari ai acestor sporuri, respectiv personalul medico-sanitar din alte centre medicale, în afară de spitale, care depune eforturi pentru combaterea unei epidemii.
Pe de altă parte, angajații din unitățile sanitare nu pot beneficia de măsurile recent intrate în vigoare, ce permit părinților să stea acasă atunci când se închid școlile, pentru a-și supraveghea copii. Pe lângă aceștia, nici cei din unitățile cu foc continuu, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, printre alții, nu pot sta acasă cu copii la închiderea școlilor.
Atenție! Măsurile cuprinse în proiectul de HG NU se aplică deocamdată. Pentru a produce efecte, proiectul trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alocații 2024: Data la care intră pe card alocaţiile copiilor în luna mai. Sumele de care beneficiază minorii
Alocații 2024: Data la care intră pe card alocaţiile copiilor în luna mai Familiile cu copii din România așteaptă cu nerăbdare lună de lună momentul în care alocațiile vor intra pe carduri. În contextul minivacanței de 1 Mai și Paște, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a publicat noul calendar de plăți. Citește și: Alocații 2024: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 11 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi