Rămâi conectat

Actualitate

PROIECT: Personalul medical implicat în combaterea COVID-19 va primi un spor salarial de până la 85%

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Personalul medical (medicii, asistenții sau infirmierii) ce activează în cadrul secțiilor din spitalele în care sunt tratați cei ce au contactat noul coronavirus, dar și cei din centre de recoltare a probelor sau din unități sanitare temporare în care se tratează bolnavii cu COVID-19 vor beneficia de venituri majorate, prin acordarea unui spor consistent la salariu.

Măsura apare într-un proiect de act normativ pus recent în dezbatere și este menită să-i răsplătească pe cei ce fac eforturi mari pentru a limita sau combate epidemiile, inclusiv pe cei care nu lucrează în cadrul unui spital.

Concret, potrivit proiectului de hotărâre aflat în dezbatere pe website-ul Ministerului Sănătății, personalul de specialitate medico-sanitar sau auxiliar sanitar ce activează în cadrul secțiilor sau compartimentelor de boli infecțioase care acordă servicii medicale persoanelor ce au contactat virusul care a declanșat o epidemie va putea primi un spor salarial de până la 85% pe perioada participării efective la aplicarea măsurilor de combatere a acesteia.

Poate fi vorba de o epidemie doar atunci când este declarată ca atare de autorități, astfel că măsura ar putea să se aplice și în situația actuală din țara noastră, respectiv în cazul epidemiei cu COVID-19.

Aceeași măsură se va putea aplica și în cazul personalului medical și sanitar din centrele de testare care recoltează probe și testează persoane cu simptome de boală, dar și celui din cadrul altor structuri medicale sau unități sanitare implicate în acordarea de servicii medicale apărute în urma declarării unei epidemii.

Astfel, atunci când se va declara o epidemie pe întreg teritoriul țării, tot personalul medical sau sanitar implicat în tratarea bolnavilor ce au contactat boala declanșatoare a epidemiei sau care intră în contact cu bolnavii (pentru a recolta probe, de exemplu) vor putea primi aceste sporuri.

În legislația actuală privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice există o prevedere ce dă posibilitatea ca, în situația unor epidemii deosebit de grave, medicii, asistenții și infirmierii din spitale să primească sporuri de până la 85% din salariul de bază, dar prin acest proiect se completează legislația existentă, prin introducerea unei noi categorii de beneficiari ai acestor sporuri, respectiv personalul medico-sanitar din alte centre medicale, în afară de spitale, care depune eforturi pentru combaterea unei epidemii.

Pe de altă parte, angajații din unitățile sanitare nu pot beneficia de măsurile recent intrate în vigoare, ce permit părinților să stea acasă atunci când se închid școlile, pentru a-și supraveghea copii. Pe lângă aceștia, nici cei din unitățile cu foc continuu, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, printre alții, nu pot sta acasă cu copii la închiderea școlilor.

Atenție! Măsurile cuprinse în proiectul de HG NU se aplică deocamdată. Pentru a produce efecte, proiectul trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor Legea nr. 96/2024 care vizează reglementarea accesului gratuit al clienților restaurantelor și cantinelor la apă potabilă de la robinet a fost oficializat săptămâna aceasta, prevederile sale urmând să se aplice începând din 18 aprilie 2024. Totuși, în forma sa finală, prevederea nu instituie o obligație […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea