VIDEO Preşedintele FRB Carmen Tocală: Căutăm un caz social în Alba Iulia pentru că All-Star Game înseamnă şi caritate
Carmen Tocală, preşedintele Federaţiei Române de Baschet a făcut câteva precizări în legătura cu “Meciul stelelor” şi vizita sa la Alba Iulia, în cadrul unei scurte conferinţe de presă ţinută joi, 1 martie.
Preşedinta FRB explică pe scurt conceptul de All-star Game, de ce are nevoie baschetul din Alba să facă în continuare performanţă şi ce a discutat cu autorităţile locale în acest sens.
Al Star Game feminin 2012 se va desfăşura la 31 martie, Alba Iulia, un meci spectacol ce va reuni cele mai bune jucătoare din campionatul intern, sub forma celor două selecţionate, anul trecut a fost NORD şi SUD, dar acum se studiază varianta alcătuirii a două echipe, una a “stranierelor” şi o alta a jucătoarelor autohtone. Componenţa celor două team-uri va fi aleasă prin vot de publicul din toată ţara şi de jurnaliştii sportivi, după nominalizările FRB. Evenimentul tradiţional este organizat de Federaţia Română de Baschet, din venituri proprii, dar şi cu sprijinul autorităţilor locale. Acţiunea de o strălucire aparte demonstrează importanţa acestei ramuri sportive, baschetul, devenită numărul 1 în judeţul Alba, Alba Iulia fiind astfel pentru o zi capitala baschetului feminin autohton.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii