La Cugir, USL „a bătut palma” pe funcţii? Unii zic că da, alţii zic că ba…
Declaraţiile recente ale fostului candidat propus de PSD Cugir, Mircea Simu, pentru Primăria Cugir, sugerau un posibil tandem post-electoral la conducerea primăriei cu actualul primar liberal, în funcţie. Afirmaţia „împreună, după luna iunie, vom face o echipă imbatabilă”, lăsa să se întrevadă o posibilă negociere a funcţiei de viceprimar, în sensul că la Cugir deja „s-a bătut palma”, pe funcţii, cu social-democraţii. Întrebat dacă au avut loc negocieri în acest sens în cadrul USL Cugir, candidatul USL, primarul liberal Adrian Teban a precizat că până în acest moment nu a fost negociată nicio funcţie publică. „Nu acest aspect este important acum, ci capacitatea noastră, a USL Cugir, de a demonstra cugirenilor că suntem alternativa la politica antidemocratică a PDL. Deocamdată este prematur să discutăm acest subiect, însă împărtăşesc opinia domnului Simu, că USL Cugir reprezintă o echipă imbatabilă”, a precizat candidatul USL Cugir, primarul în funcţie Adrian Teban. Conform termenelor stabilite la nivel naţional de USL, până în 15 martie vor fi încheiate negocierile listelor de candidaţi pe plan local. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii