FOTO| Știrea ta: Coloană de autovehicule până la Lancrăm, efectul închiderii circulației pe o bandă la podul peste Mureș într-o zi în care, teoretic, traficul ar fi mai scăzut
Coloană de autovehicule până la Lancrăm, efectul închiderii circulației pe o bandă la podul peste râul Mureș de la intrarea în Alba Iulia într-o zi în care, teoretic, traficul ar fi mai scăzut
O cititoare a ziarulunirea.ro ne-a transmis câteva fotografii, din care se poate observa că, pe sensul de mers Șebeș-Alba Iulia, coloana de mașini se apropie de Lancrăm. Toate acestea se întâmplă într-o zi de sâmbătă în care, cel puțin teoretic, valorile de trafic între Alba Iulia și Sebeș sunt mai scăzute decât în zilele de lucru.
Cititoarea noastră ne transmite că „nici nu vreau să îmi imaginez cum va fi traficul în zilele lucrătoare, la orele de vârf, dimineața și în jurul orei 16:00”.
Chiar dacă lucrările se desfășoară pe timpul nopții iar timpul estimat pentru finalizarea acestora este de 2 luni, totuși, în cursul zile circulația se va desfășura numai pe o singură bandă.
Reamintim că CNAIR a încheiat un contract în valoare de 522.800 de lei fără TVA cu singura firmă care s-a arătat interesată să execute lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatație la podul pe DN1 peste râul Mureș, la intrare în Alba Iulia dinspre Sebeș.
Prin contractul încheiat, firma executantă – SC TKT Tehnologii și Tensionări în Construcții SRL trebuie să ofere 10 ani garanție pentru lucrare și se obligă să intervină de câte ori este solicitată pentru eventuale remedieri. Asta în condițiile în care numărul mașinilor care traversează zilnic județul Alba pe DN1 ajunge și la 50.000, între care o pondere foarte mare o au camioanele și mașinile grele.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!” Drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din județul Alba, este înzăpezit și plin de gheață. Un pericol pentru participanții la traficul rutier, se arată într-un avertisment public lansat pe „Comuna Ponor, județul Alba”. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918