O tânără din Franța este ”Purtătorul de cuvânt al animalelor” abandonate și abuzate din România. Albaiulienii, invitați în 26 iunie la o expoziție de fotografii care reflectă realitatea din adăposturile publice
Miercuri, 26 iunie 2019, în Piața Cetății din Alba Iulia, între orele 16.00-19.00, va avea loc expoziția foto de conștientizare a drepturilor animalelor ”Purtătorul de cuvânt al animalelor”, organizată de voluntara franceză Cindy Gourmelon, împreună cu alți tineri voluntari români și internaționali.
Aceastî activitate face parte din proiectul personal al voluntarei franceze găzduite de Federația YMCA Romania în Baia Mare pentru 11 luni, proiect care și-a propus crearea unei echipe de tineri care să fie pasionați de drepturile animalelor, care pe parcurs au învățat și au conștientizat contextul în care acestea trăiesc, procedurile de adopție etc.
Cei 12 tineri, utilizând metoda PhotoVoice au explorat situația animalelor din Baia Mare și împrejurimi, realizând astfel această expoziție menită să sensibilizeze comunitatea noastră și să promoveze drepturile animalelor, adopția, voluntariatul.
“Sunt pasionată de tot ceea ce ține de situația animalelor, a câinilor abandonați sau din adăposturi și mi-am dorit foarte mult ca proiectul meu să fie în legătura cu acest subiect. Am vizitat și am petrecut timp cu câinii din adăposturi și am fost profund impresionată de ei, realizând că aceste suflete nevinovate merită o familie în care să fie iubite, tratate cu atenție și grijă. Sunt bucuroasă că tinerii din comunitatea locală – români și străini – au venit în proiectul meu și împreună am creat acest eveniment de conștientizare prin metoda PhotoVoice, metodă nonformală care arată realitatea așa cum o vede fotograful, iar mesajele invită la reflecție” – subliniază voluntara Cindy Gourmelon.
Proiectul de găzduire a voluntarei este “Youth Power Space II” și este co-finanțat prin programul Erasmus Plus al Uniunii Europene, fiind derulat împreună cu partenerii-organizațiile de trimitere ale voluntarilor: Asociacion Building Bridges-Spania, ProAtlântico – Associação Juvenil -Portugalia, Ville de Nevers- Franța.
FOTO: ymca.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ,,Sus la `naltul Cerului” – concert de colinde la Ocna Mureș: Șase coruri au participat la cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Asociația Corală Doruleț
,,Sus la `naltul Cerului” – concert de colinde la Ocna Mureș: Șase coruri au participat la cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Asociația Corală Doruleț La a treia ediție a concertului de colinde organizat de Asociația Corală Doruleț din Ocna Mureș au participat șase coruri: Corul Doruleț, Corul Astra din Câmpia Turzii, Corul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 4 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui