VIDEO ȘTIREA TA: Un cartier din Alba Iulia transformat în groapa de gunoi din Cealaltă Capitală
Cartierul Pîclișa a fost transformat în ” Glina din Cealaltă Capitală”! Cartoane, hârtie, PET-uri, cutii, chiştoace, pahare de unică folosinţă, resturi de mâncare, bucăţi de ciment, moloz şi fiare ruginite aruncate la voia întâmplării.
Aşa te întâmpină, în ultima perioadă, cartierul Pâclișa din Alba Iulia, despre care putem spune, fără să exagerăm, că a devenit una dintre cele mai murdare zone ale oraşului.
O scurtă plimbare prin Pâclișa te va face să nu-ţi doreşti să te întorci prea curând. Lipsa de bun simţ şi de educaţie a multora dintre semenii noştri a transformat cartierul într-un soi de groapă de gunoi, în care fiecare aruncă orice şi oriunde, fără să-i pese câtuşi de puţin de aspectul zonei în care locuieşte.
De la ambalaje, cutii din carton sau metalice, PET-uri şi până la chiştoace, ba chiar deşeuri rezultate din construcţii. De toate astea te „împiedici” și nu este de mirare că cei mai mulţi dintre locuitorii zonei spun, cu amărăciune, că cea mai mare problemă cu care se confruntă este mizeria.
Profitând de pasivitatea primăriei și a tuturor instituțiilor ” responsabile” cu protecția mediului și a sănătății populației din Alba Iulia, orașul nostru a devenit locul de aruncat gunoiul pentru tot județul Alba!
https://www.youtube.com/watch?v=GWMy9pYJk48&feature=youtu.be
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!” Drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din județul Alba, este înzăpezit și plin de gheață. Un pericol pentru participanții la traficul rutier, se arată într-un avertisment public lansat pe „Comuna Ponor, județul Alba”. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918