Pedeapsa finală URIAȘĂ primită de un proxenet condamnat în dosarul ”Prostituate pentru VIP-uri”, după ce a recidivat cu o nouă infracţiune
Sentinţa definitivă într-un dosar în care 10 persoane au fost judecate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia. Un singur inculpat, recidivist, a fost condamnat la închisoare cu executare.
Un alt bărbat (P. Alin), care a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsă în regim de detenţie a primit suspendarea executării la Curtea de Apel, prin decizia din 27 februarie 2019. Cei 10 au fost judecaţi pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiuni urmate de obţinerea de credite cu documente false. Instanţa a respins, în schimb, apelurile formulate de alţi trei inculpaţi.
Un fost membru al grupării infracţionale condamnat, în 2015, în cauza ”Prostituate pentru VIP-uri, Bakai Gabriel Antoniu, a primit pedeapsa rezultantă de 14 ani şi 1 lună de închisoare. Pentru înşelăciune, inculpatul a fost condamnat la 6 luni de închisoare, dar prin contopirea cu pedepsele mai vechi, dintre care două sunt de 7 ani şi una de 5 ani, a rezultat această condamnare foarte dură. Bărbatul mai trebuie să plătească despăgubiri băncii, în solidar cu alţi trei inculpaţi, în valoare de circa 100.000 de lei.
Pedepsele finale stabilite de Curtea de Apel sunt următoarele: P. Alin – 1 an şi 2 luni cu suspendare, B. Horia – 11 luni de închisoare cu suspendare, B. Alin – 11 luni de închisoare cu suspendare, F. Alexandru – 1 an şi 2 luni de închisoare cu suspendare, F. Cristian – 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare, G. Toma – 11 luni de închisoare cu suspendare, B. Petru – 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare, V. Darius – 11 luni de închisoare cu suspendare, M. Claudiu – 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare.
În total, inculpaţii trebuie să restituie băncii suma de aproximativ 230.000 de lei, la care se vor adăuga dobânzi şi comisioane. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2013 – 2014, nouă persoane din judeţul Alba au solicitat şi obţinut un număr de 10 credite de nevoi personale de la sucursala din Alba Iulia a unei bănci, prezentând adeverinţe de salariu, contracte individuale de muncă şi acte adiţionale la contractele individuale de muncă, care atestau faptul că realizau venituri şi erau angajate la o societate comercială din Alba Iulia, în condiţiile în care aceste persoane nu figurau în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba şi nu figurau ca fiind angajaţii vreunui agent economic.
Documentele (adeverinţe de venit, contracte individuale de muncă şi acte adiţionale la contractele individuale de muncă) ar fi fost emise de către administratorul unei societăţi comerciale din Alba Iulia care le-a pus la dispoziţia persoanelor ce au obţinut creditele şi care le-a instigat să le folosească în obţinerea de credite. Totodată, s-a stabilit faptul că un alt bărbat ar fi facilitat obţinerea acestor documente false de către persoanele care intenţionau să obţină un credit de nevoi persoane de la sucursala bancară în cauză, cunoscând faptul că aceste documente sunt false, pe unele dintre acestea întocmindu-le personal. Documentele întocmite în fals au fost ulterior folosite, pentru obţinerea de credite de nevoi personale, cu valori cuprinse între 8.100 şi 40.700 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Cum au reușit trei femei din Alba să ia, ilegal, un credit de 20.000 de lei pe numele unui bărbat
Cum au reușit trei femei din Alba să ia, ilegal, un credit de 20.000 de lei pe numele unui bărbat Trei femei din Alba, dintre care una angajată a unei instituții financiare nebancare (IFN), au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba într-un dosar penal cu fapte de înșelciune. În esență, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai