FOTO/ VIDEO: Elevi de la o școală din Alba Iulia TRAUMATIZAȚI de hingheri. Au împușcat cu tranchilizant, sub ochii lor, un cățel
Copii plângând îngroziți de ce s-a putut întâmpla sub ochii lor – acesta este tabloul descris, miercuri, de o profesoară de la Liceul de Arte din Alba Iulia. Situația a fost generată de hingherii de la ecarisaj care, fără să țină seama că se găsesc în curtea unei școli și au ca martori niște copii, au împușcat cu tranchilizant un câine, lăsîndu-l să se prăbușească și să zacă minute bune sub ochii celor mici.
Totul s-a întâmplat în curtea școlii generale care aparține de unitatea de învățământ, iar profesoara care a sesizat cazul a spus că nu era vorba despre un câine agresiv ci, dimpotrivă, copiii s-au jucat cu el în două pauze.
Hingherii au fost chemați de un alt profesor, care a considerat că acel câine reprezintă un pericol pentru elevi, însă modul în care hingherii au rezolvat problema spune foarte multe despre lipsa de profesionalism a angajatului primăriei care a mânuit arma și care avea obligația să se asigure prima dată că acei copii sunt în siguranță, atât din punct de vedere fizic, dar și feriți de trauma psihică pe care o pot avea asistând la un asemenea ”spectacol”.
https://youtu.be/CMlO0UdFIck
Profesoara și elevii și-au exprimat speranța că acel câine va fi scos repede din ecarisaj, deoarece știu că acolo este în pericol să se îmbolnăvească sau să fie eutanasiat dacă nu-l adoptă nimeni. Micuții au spus chiar că vor să-și doneze laptele și cornurile pe care le primesc zilnic, dacă este nevoie, pentru ca acel câine să fie hrănit și, cu toții, vor încerca să-i găsească o familie, în cazul în care se stabilește că nu are deja un stapân.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | „Cupa Alba Junior”: Tenis Club Sun, șase mici tenismeni pe locurile mari ale podiumului
FOTO | „Cupa Alba Junior”: Tenis Club Sun, șase mici tenismeni pe locurile mari ale podiumului În data de 21 septembrie 2024, în municipiul Alba Iulia, s-a desfășurat „Cupa Alba Junior”, competiție sportivă unde un număr de șase tineri practicanți ai tenisului, aparținând de Tenis Club Sun, au ocupat locuri pe podiumul competițional. „Așa cum […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
29 septembrie: Ziua Mondială a Inimii. Bolile cardiovasculare, cauza principala de deces si dizabilitate la nivel mondial
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă