FOTO | Povestea unei românce, plecată dintr-un sat din Alba și stabilită la capătul lumii: Viața la Antipozi, prin prisma Anișoarei Mustețiu

Povestea unei românce, plecată dintr-un sat din Alba și stabilită la capătul lumii: Viața la Antipozi, prin prisma Anișoarei Mustețiu

Anișoara Mustețiu, românca cu origini în satul Bucerdea Vinoasă, s-a stabilit în urmă cu 10 ani, în celălalt capăt al lumii, în Australia, la Sydney. Într-un interviu acordat Ziarului Unirea, aceasta vorbește despre viața la Antipozi, realizările și cărțile scrise, dar și despre comunitatea de români și cum este promovată cultura noastră peste mări și țări.

– Doamnă Anișoara Laura Mustețiu, suntem obișnuiți în România să avem știri, relatări și relații cu numeroasa diaspora din Europa. Ba chiar din America. Mai rar ni se întâmplă să avem contacte cu diaspora românească de la Antipozi. Profit, de aceea, de ocazie, să vă întreb: cum a ajuns o fată din Buceredea Vinoasă tocmai la Sidney?

– Mulțumesc mult pentru invitație, doamna Anca Dinică. Mă simt onorată. În viață nu știm niciodată unde ne duc pașii. Căci nimic nu este strict definit. Traseul vieții mele a fost un pic mai complex. Timișoara, locul care mi-a fost destinat să mă nasc și unde am crescut, rămâne pentru mine un miraj. Trebuie să mărturisesc că încă o iubesc. Dar când mă întorc în România, am un mic colțișor de rai. Este satul unde au trăit bunicii mei, satul Bucerdea Vinoasă din județul Alba. Pentru mine este un loc sfânt.

Acolo am prieteni dragi din copilărie, care mă așteaptă cu brațele inimii deschise, ori de câte ori îi vizitez. Există o legătură spirituală, adeseori puternică, între oameni, întâmplări și locuri. Cultura, tradițiile, amintirile trăite, cu părinții, cu bunicii și cu toți cei dragi, locurile copilăriei și adolescenței, toate sunt țesute în această legătură vie, spirituală.

Plecarea mea din România, în 1990, nu a fost o simplă călătorie, un voiaj într-o țară străină. Am făcut parte dintr-o emigrare în masă a românilor, mai ales a tinerilor, doar câteva luni după revoluția din 1989. A fost un timp greu, încercător. Însă, așa cum spunea și filozoful Albert Camus, simțeam că și în adâncul iernii în interiorul meu „există o vară invincibilă”. Trebuie să recunosc că am avut și un pic de noroc, căci emigrasem în Germania (unde am trăit 24 de ani), într-o țară în care calitățile umane sunt respectate și valorificate.

Sydney este un prag, pe care l-am trecut benevol în anul 2014, amăgită de magia de a cunoaște o nouă lume. Cred că este țărmul unde mi-am ancorat corabia vieții pe timp nelimitat. Paradoxal, Sydney este și tărâmul unde am început din nou să am puternice legături cu cultura română și unde am început o vibrantă activitate, ca scriitor și publicist.

Citește și: FOTO| O tânără din Alba, trăiește la propriu visul american: Dintr-un orășel din județ, la director general în Miami și pe covorul roșu de la Festivalul de Film de la Cannes

– Cum este comunitatea românilor din Sidney?

– În societatea australiană, trăiesc într-o societate diversă, multiculturală. În aceste locuri unde conviețuiesc în armonie o multitudine de națiuni, mi-am însușit noi viziuni și obiceiuri. Îmi place să admir chinezii practicând Qigong și Tai Chi în parcuri, ador bucătăria tailandeză și vietnameză, privesc în fiecare dimineață papagalii colorați de pe crengile arborilor de eucalipt din grădină și, uneori, alerg după canguri pe dealurile din Valea Vânătorului.

Spre surpriza mea, în Sydney am descoperit și o mică Românie, dinamică, creativă, inspirațională. Efectele ei asupra mea au fost surprinzător de frumoase. Am fost inspirată să scriu, să colaborez cu oameni de cultură, să public și să promovez cultura română în lume.

Și bisericile românești din Sydney contribuie mult la păstrarea obiceiurilor și tradițiilor de acasă. Românii din această metropolă (în jur de 3.000) poartă în suflet dorul de țară. Și cred că acest dor ei îl alină, adeseori, la biserică, sau la evenimentele culturale românești.

– Cât de des vă întâlniți cu românii din Sidney? Cu ce ocazii?

– Majoritatea prietenilor mei, de aici, sunt români. Ne întâlnim des, în oraș, sau la povești, la noi acasă. Activitățile culturale românești alternează, de la sărbătorirea poetului Mihai Eminescu în ianuarie, la piese de teatru în limba română, sau lansări de cărți. Ziua internațională a Iei, organizată de Asociația Română Phoenix din Sydney, a avut anul acesta un mare succes. Anual avem și o seară românească de dans. De asemenea, sărbătorim în fiecare an ziua de 1 decembrie.

Dar pentru mine, întâlnirile cu românii nu se limitează la Sydney. Am relații culturale și cu românii din Perth, Melbourne, Canberra și Brisbane.

– Câteva cuvinte despre cărțile scrise…

– Ardealul și în special satul Bucerdea Vinoasă, unde mi-am petrecut o parte din copilărie, au un loc special în cărțile pe care le-am scris.

În cartea „Crâmpeie din viața unei femei”, publicată în anul 2022 sub egida editurii Academiei Româno-Australiene de Cultură, descriu în prima parte un concept aparte al eului, un „eu” care găsește o nouă semnificație a durerii, o nouă sintagmă, atunci când își folosește energia izvorâtă din suferință pentru a lupta, pentru a învinge sau pentru a crea ceva mai bun. Caracterul reformator ”Anca lui Pahon” se revoltă împotriva normelor, valorilor și puterilor prestabilite, răspunzând întrebărilor etice despre calea de a trăi decent într-o lume uneori nedreaptă și inegală. A doua parte a cărții este dedicată satului în care mi-am petrecut o parte din copilărie.

Nuvela „Prețul onoarei”, publicată în anul 2023 la editura Clubului Româno-Australian de Carte, este o poveste adevărată, ruptă dintr-o realitate adormită la poalele vieții. Povestea invită cititorii într-o călătorie în jurul anului 1970, într-un sat de munte numit fictiv Valea Sânzâienelor (care este în realitate satul Bucerdea Vinoasă). Cititorul este poftit să intre în casele sătenilor, să trăiască alături de ei, să se bucure de obiceiurile și tradițiile satului, să fie părtași durerilor și bucuriilor lor. Și poate, câteodată, își șterge câte o lacrimă stârnită de odorul întâmplărilor.

– Cum ați ajuns să scoateți o revistă on-line „Emoții și Lumină”?

– Cred că totul a început cu mult timp înainte. Poate chiar în copilărie. Tatăl meu, Romulus Mustețiu, a fost poet și sculptor. El este cel care m-a inspirat să privesc spre tot ceea ce este frumos și valoros în cultura română. Mai târziu, am descoperit farmecul scrisului, pe care l-am considerat ca o manifestare liberă a spiritului nostru, în sfere noi, profunde, reale sau imaginare.

Cu toate că mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţă în Germania, în lumea competitivă a businessului, dorul de magia literaturii m-a împins să-mi hrănesc spiritul cu studii de Jurnalism și Literatură Germană, apoi, mai târziu, cu Studii universitare de Scriere creativă (poezie, proză, scenarii pentru filme, publicații în presă) în Australia.

Deci, trecutul, pasiunile care mocneau în mine, dar și atmosfera culturală românească pe care am descoperit-o în Sydney, toate m-au inspirat, m-au atras din nou spre cultura română.

Aceste influențe au culminat, începând din anul 2019, cu publicarea a patru cărți, în limba engleză și în limba română, în colaborări cu oameni de cultură, cu reviste și asociații culturale. În anul 2022, mi-am extins activitatea și la radio ProDiaspora, cu o emisiune de poezie, proză și muzică în limba română.

Colaborările cu oamenii de cultură din toate colțurile lumii, dar și dorința de a captura și de a transmite mai departe crâmpeie din frumusețea literaturii române, mi-au dat energia pozitivă de a fonda în anul 2023 revista „Emoții și Lumină”. După 18 luni de activitate, revista a ajuns la un număr de peste 10.000 de cititori români din 67 de țări. Cei mai mulți cititori sunt din România, Australia și USA.

Aceste activități sunt, fără îndoială, o îmbogățire a cunoștințelor, a modului cum percep valorile umane și creațiile culturale. Timpul de cercetare și de pregătire îmi dă ocazia să-mi valorific potențialul, dar și să descopăr noi artiști, scriitori, oameni de cultură înzestrați cu har, pe care îi promovez în emisiuni sau în revistă, și care mă inspiră să pun profunzime și valoare în tot ceea ce fac.

În ultimul timp am devenit mai conștientă cât de important este să continuăm să răspândim frumusețea și bogăția culturii noastre, și rolul pe care îl putem avea în promovarea și integrarea ei în patrimoniul cultural global. De aici, din Australia, observ dezvoltarea culturii române în contextul valorilor occidentale, dăinuind în vânturile străinătății, înălțându-se și răspândind din ce în ce mai mult aroma fructelor sale spirituale.

– Ce colaboratori aveți?
– În privința oamenilor cu care colaborez sunt foarte selectivă și cred că acționez instinctiv, dintr-un eu dornic de tot ce este mai bun și folositor, dar și bazat pe valori etice și profesionale. De aceea, o colaborare în viitor cu ziarul „Unirea”, un ziar de elită, mi-ar face o deosebită plăcere.

Colaborez cu oameni de cultură din toate colțurile lumii, dar și cu reviste de cultură, de ex. „Bumerang”, „Climate Literare”, „Armonii Culturale”, „International Writers Journal” (USA), „Worlds and Words” (Austria), „ProLitera”, „Aşii Români” (Germania), „Centrul de Presă Ro”, „Vocea Literară”, „MangaliaNews”, „NEW Writers’ Group” (Australia), „Poetry Sydney Group” etc.

De asemenea, sunt membră în Liga Scriitorilor din România, în Academia Româno-Australiană de Cultură și am relații de colaborare cu Asociațiile Phoenix din Sydney și Doina din Brisbane. Radio ProDiaspora îmi deschide un tărâm vast de relații din diverse spații culturale.

Am fost publicată cu poezii și proză în multe antologii, printre care „9000 Miles Away”, „Stay for While” (Australia), „The Wide Open Sky”, „Words of Power – American Anthology of Poetry” (USA), „Antipodes Poetic Dialogue” (Australia), „Return Ticket from Sydney to Bistrița” (Australia), „Milenarium”, „Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea”, sau în reviste, de ex. în „International Writers Journal” (USA), în „Worlds and Words” (Austria), în „Armonii Culturale”, „Climate Literare”, în „ProLitera”, „Bumerang”, „Așii Români”, „Gutenberg” etc.

– Cât de des reveniți în România? Ce vă atrage… acasă? Sau unde este acum pentru dumneavoastră „acasă”?

– Din 2019 am străbătut de trei ori Oceanul Indian și 15.000 km pentru a veni în România. Ce înseamnă pentru mine România? Prietenii, pădurile cu cea mai îmbietoare mireasmă, râurile cristaline, câmpiile aurii, dealurile învăluite în cel mai frumos verzui.

Acest sentiment numit „acasă” îl simt în diferite forme. În cartea „Crâmpeie din viața unei femei” îl descriu cam așa:

Când arșița dorului îmi străbate ființa, pașii inimii se îndreaptă spre un loc numit ’acasă’. Se îndreaptă spre acea casă cu ferestre înrămate în zâmbete de iubire. Mă întorc cu gândul în satul bunicilor, în locul unde existența lor sfântă înmiresmase odată odaia. Îmi perind privirea în cămăruța scăldată de nesfârșita lor bunătate. Încă o mai simt, acolo, rămasă ca o lumină, caldă și binefăcătoare. E atâta linişte! Mă odihnesc lângă amintirile ce pâlpâie ca o lumânare aprinsă, pâlpâie o flacără nesfârşită a trecutului.

În curte a crescut iarba. O iarbă fragedă de un verzui viu intens ce acoperă și ocrotește sub ea pașii bunicilor, pașii mamei, pașii mei de copil. Tot ce au fost ei odată s-a perpetuat aici, vorbele lor calde, lacrimile și bucuriile lor, privirile lor fericite, sau nefericite, și chipul lor blând și luminos. Aud vocile ferice ale copilăriei, ce se rostogolesc printre frunze fremătătoare de nuc, și zâmbesc pietrelor spălate de sute de ploi, care încă mai păstrează amintirea juliturilor de pe genunchi, când mă zbenguiam cu prietenii pe cale. Era acea vreme când arborii încoronați cu petale de frunze ne priveau cu duioșie, când vânturile stăteau la povești cu noi, legănându-ne glasurile, și bolta celestă încinsă cu un brâu de lumină își aștepta propriul soare.

Însă, pentru mine „acasă” este și Sydney. Încă mi se pare straniu, când iarna se așterne în luna iunie, iar vara începe în luna noiembrie. Și mai straniu este că, de când locuiesc aproape de plajă, o vizitez rar. Aici, totul trebuie savurat în limite. Soarele australian e arzător. Iar Oceanul Pacific agitat, tumultuos, foarte diferit de cântecul suav al mării. Îmi place mai mult liniștea, armonia. Le regăsesc acasă, în grădina cu flori. În apropierea metropolei cu cinci milioane de locuitori, ascult în fiecare dimineață chicotitoarele păsări Kookaburra sărind printre ramuri de copaci, decorați cu o puzderie de flori liliachii, numiți Jacaranda. În mica depărtare, cangurii ies din pădurile uscate în salturi răzlețe, se adună în grupuri și adulmecă hrana proaspătă de pe câmpiile roditoare din Valea Vânătorului. Natura emană întotdeauna o energie atât de plăcută! Îmi place să absorb frumusețe din seva ei și să o transform în cuvinte, în versuri, în povești, să aspir spre cuvinte sfințite cu lumină.

Trăiesc de 34 de ani în străinătate. Și totuși, această nesfârșită străinătate nu mi-a diminuat seva ființei, originea de româncă. Când o conștientizez, mă simt cel mai aproape de mine însămi. De acea tânără care a plecat odată să răzbată singură Occidentul.

– Vă mulțumesc!

Explicații foto: A.L. Mustețiu – Ștefan Doniga, Diana Jipa
Florin Zamfirescu, A.L. Mustețiu, actorul Cătălin Anastase

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI