Lucian Şova, despre Autostrada Unirii: Studiul de fezabilitate va fi lansat în curând
Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, marţi, că studiul de fezabilitate al Autostrăzii A8, Tîrgu Mureş – Iaşi, va fi lansat în decembrie sau în ianuarie.
„Legat de A8, aşa cum am spus-o întotdeauna este un proiect care va fi făcut pe fonduri europene, este un proiect al cărui stdiu de fezabilitate îl vom lansa fie în decembrie, fie la începutul lunii ianuarie. Acest proiect nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată exclus din planurile Guvernului şi a CNAIR”, a afirmat Lucian Şova, marţi, aflat într-o vizită de lucru, pentru a verifica stadiul lucrărilor de pe Autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Tîrgu Mureş (loturile 1 şi 2).
Ministrul demisionar al Transporturilor a mai precizat că toate contractele care au fost lansate în ultimul timp şi urmează să le lanseze vizează elaborararea studiilor de fezabilitate, pentru a nu mai păţi ca la Autostrada Lugoj, care nu a putut fi finalizată din cauza unui viaduct de 30 de metri.
„Vom avea şi responsabili acolo şi asumarea a ceea ce este tehnic. Atâta timp cât voi putea, voi susţine elaborararea studiilor de fezabilitate împreună cu proiectul tehnic, astfel încât atunci când intră la construcţie să nu mai existe impedimente pentru antreprenori pentru a-şi desfăşura şantierele”, a mai spus Şova.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână
Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână Începând de astăzi, 1 iulie 2024, angajații din România vor beneficia de o majorare a salariului minim pe economie, conform noilor măsuri adoptate de guvern la începutul lunii iunie. Noul salar minim brut este de 3.700 de lei. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum o zi
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților