Mesaj emoționant al surorii militarului care şi-a pierdut viaţa vineri, în gara din Alba Iulia: „Vei veghea asupra mea şi asupra tuturor de sus, aşa-i?”
Toate unităţile militare din ţară şi în teatrele de operaţii au organizat, luni 26 noiembrie, ceremonii de comemorare a plutonierului Alexandru Orosz, care şi-a pierdut viaţa vineri, în gara din Alba Iulia. Sora acestuia, Klara, a transmis un mesaj emoţionat pe o reţea de socializare.
„Dragă Sanyika!
Tu erai cel mare care avea mereu grijă de „fetiţă“, iar acum am rămas eu cea mare… dar vei veghea asupra mea şi asupra tuturor de sus, aşa-i? Ştii, şi eu te iubesc. Felul în care mi te adresai, cum mă luai în braţe, cum ne jucam acasă la mama, copii fiind, cum te uitai la mine… Amintirea ta va fi veşnic vie. Doar tu puteai să mă iubeşti atât de sincer. Îmi lipseşti, frate drag”, scrie Klara, sora lui Alexandru Orosz, militarul care şi-a pierdut viaţa vineri, în gara din Alba Iulia, în timpul pregătirilor pentru manifestările de 1 Decembrie.
Tragedia din gara din Alba Iulia
Militarul care a murit vineri dimineaţă în Gara din Alba Iulia, electrocutat la linia de 27.000 de volţi, avea 33 de ani, din care 11 ani ca militar în Armata României. Alexandru Orosz era tatăl unei fetiţe de 5 ani. Militar veteran, Alexandru a executat o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan în 2012 alături de militarii Batalionului 300 Infanterie din Galaţi. A scăpat cu viaţă din Afganistan, dar a murit electrocutat în Gara oraşului Alba Iulia în timp ce manevra o antenă pe un sistem antiaerian GEPARD.
Urma să conducă tancul la parada militară
Militarul lucra pe acest tip de tanc şi urma să îl conducă la parada militară ce va avea loc sâmbătă, 1 decembrie, la Alba Iulia. La momentul accidentului, în interiorul tancului se mai găsea un militar, care, din fericire, a scăpat cu viaţă. Distanţa până la linia de înaltă tensiune era foarte mică, de circa 1 metru şi jumătate, motiv pentru care era obligatorie întreruperea furnizării energiei electrice pe linia respectivă. Surse neoficiale susţin că, imediat ce au ajuns la Alba Iulia, militarii ar fi solicitat reprezentanţilor Gării să oprească alimentarea cu energie electrică pe această linie, pentru a putea descărca tancurile.
Ce s-a întâmplat?
Ar fi fost cerută întreruperea energiei la dispeceratul naţional care gestionează aceste situaţii, care a transmis că cererea a fost aprobată şi pusă în aplicare. Întreruperea alimentării cu energie electrică nu a avut loc, însă, în realitate, astfel încât a avut loc tragedia.
O comisie a Diviziei 4 Infanterie «Gemina» va cerceta cauzele producerii accidentului, dosarul fiind preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Slujba de înmormântare a avut loc luni, 26 noiembrie 2018.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii