FOTO, VIDEO: Președintele Acțiunii 2012, George Simion, a intrat marți în greva foamei, în fața Primăriei din Alba Iulia. Autoritățile, împotriva Marșului Unirii
Președintele Acțiunii 2012, George Simion, a intrat marți în greva foamei, în fața Primăriei din Alba Iulia. Motivul protestului vizează faptul că Marșul Unirii nu a fost introdus în programul oficial al manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, așa cum se întâmpla în alți ani.
„Anul acesta organizăm Marșul Unirii pe 1 decembrie, de la ora 8:00, din gara feroviară până în Cetate. Toate manifestările celelalte au loc în Cetate, noi nu am intervenit acolo. SRI și SPP le-au comandat celor de la Primărie să nu cumva să ne autorizeze sau să ne includă în programul oficial”, a declarat George Simion.
Liderul unionist precizează că Marșul Unirii va avea loc, indiferent de intervențiile împotriva acestei manifestații stradale, dar că nu va ieși din greva foamei până când acțiunea nu va fi introdusă în programul oficial.
Zeci de mii de români de pe ambele maluri ale Prutului și-au anunțat prezența pe 1 decembrie la cea mai amplă manifestație pentru Unire, ca număr de participanți, din Anul Centenarului. În cadrul marșului vor fi fluturate steaguri tricolore orizontale, întocmai ca în 1918, cu denumirea localităților din care vin românii. Vor răsuna melodiile patriotice specifice și drapele uriașe tricolore de 100 de metri vor da culoare evenimentului.
Traseul marșului are 6 kilometri, pe traseul Gara Alba Iulia – Bulevardul Ferdinand – str. Tudor Vladimirescu – str. Emil Racoviță – Bulevardul Republicii – Calea Moților – strada Doctor Ion Rațiu – Bulevardul Horea – Piața Tricolorul – strada Unirii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii