Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

S-au terminat banii! Primăria Alba Iulia nevoită să ceară 5,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru finalizarea Ansamblului Memorial al Unirii și organizarea unor evenimente de 1 Decembrie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria Alba Iulia solicită Consiliului Judeţean Alba să iniţieze un Proiect de Hotărâre de Guvern cu privire la alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru municipiul Alba Iulia, judeţul Alba.

Este vorba de o sumă totală de peste 5,5 milioane de lei care va avea ca destinaţie finalizarea lucrărilor de investiţii din municipiul Alba Iulia aflate în programul Centenar, respectiv finanţarea de acţiuni culturale, evenimente şi spectacole cuprinse în programul dedicat Zilei Naţionale a României.

”Administraţia publică locală a demarat şi derulează un amplu proiect pentru marcarea Centenarului Marii Unirii şi Primului Război Mondial într-un mod activ prin investiţii, respectiv evenimente culturale, istorice şi educative menite să aducă în lumină cei 100 de ani ce au trecut de la naşterea poporului român. Cu toate eforturile bugetare derulate, disponibilul până la finalul anului nu este suficient pentru a acoperi totalul investiţiilor aflate în derulare pentru obiectivul Realizare ansamblul memorial al Marii Uniri 1918-2018, Alba lulia, dar nici pentru derularea celor unor acţiuni culturale impresionante, evenimente şi spectacole. Bugetul necesar suplimentar total estimat este de 5.512.680,00 lei. La aceste sume se vor adaugă alte sume atrase din alte surse (donaţii, sponsorizări etc.) pentru alte evenimentele organizate tot în cadrul programului Zilei Naţionale a României – Festival de România”.

Bugetul suplimentar poate fi solicitat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018 şi va fi utilizat strict pentru organizarea de manifestări şi acţiuni comemorative, evocatoare, ştiinţifice şi cultural-artistice, respectiv finalizarea investiţiilor la obiectivul Realizare ansamblul memorial al Marii Uniri 1918-2018, Alba Iulia, dedicate Centenarului Marii Unirii”, se arată într-un proiect de hotărâre aflat pe Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia, din 30 octombbrie.

Din anexele proiectului rezultă că pentru finalizarea ansamblului memorial al Marii Uniri este necesară suma de 4.430.170 de lei.

De asemenea, sunt cinci evenimente programate să se desfășoare în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie care au nevoie de finanțare pentru a putea fi organizate:

– 29.11.2018 – “Tot ce-i românesc nu piere” (spectacol concert) – Pornind de la tema lansată de Jean Moscopol, spectacolul este o formulă culturală unică şi inedită. Trebuie să învăţăm să ne oprim, să ştim să apreciem valorile din jurul nostru şi trebuie să ne luăm timp să zâmbim, pentru că viaţa se scurge mai repede decât ne dăm seama. în acest demers cultural vom fi martorii simbiozei între prelucrările din folclorul românesc, sunetul cult al orchestrei şi vocile pătrunzătoare ale corului de voci bărbăteşti. Buget necesar 52.800 de lei

– 30.11.2018 – Concert Extraordinar Centenar (spectacole concert muzică clasică) – Repertoriul propus conturează o zona de creaţie muzicală românească cultă, plecând de la Rapsodiile enesciene, cunoscuta suită de valsuri Valurile Dunării şi emblematica Baladă a lui Ciprian Porumbescu, trecând prin stilizările folclorice specifice lui Tiberiu Brediceanu şi Ghelase Dendrino, pentru ca în final să ajungă în contemporaneitate prin orchestraţiile epice pe care Cristian Lolea le realizează pentru piesele Lie Ciocârlie şi Până când nu te iubeam. Se realizează astfel o sinteza de ethos românesc ce subliniază în final unitatea stilistică şi muzicală a românilor din toate provinciile istorice, de acum, de ieri şi dintotdeauna. Personalităţile muzicale invitate sunt valori ale tinerei generaţii de muzicieni români. Ei interpretează lucrări emblematice, consacrate naţional şi internaţional prin prestaţiile artistice ale unor muzicieni români precum Sergiu Celibidache, Angela Gherorghiu, Ion Voicu, Ion Dacian, ş.a. în acest fel, valorile trecutului devin prezent interpretativ palpabil. Buget necesar 110.000,00 de lei

– 1.12.2018 – România 100 (spectacol piro-muzical) – În 1918, mai mult ca oricând – „Cealaltă Capitală” a fost adevărata capitală! Din Alba Iulia a pornit cea mai importantă decizie a poporului român, în Alba Iulia s-au pus bazele celor 100 de ani ai României unite. La 1918, oameni diferiţi, cu viziuni diferite, au ştiut să-şi dea mâna şi să lucreze împreună. Deşi reprezentau ideologii diverse, aveau în comun o dorinţă mai puternică decât oricare alta: o Românie unită şi democrată. Astăzi, la moment centenar, Alba Iulia retrăieşte mai intens ca oricând freamătul voinţei istorice din 1918. Aici unde a început totul, sărbătoarea e mai profundă ca oriunde, aici trăirea e mai puternică, aici spectacolul e mai intens. Focurile de artificii ce vor străluci pe cerul cetăţii se doresc a fi o declaraţie, o asumare, o voce răsunătoare, ce spun povestea a 100 ani de istorie. 0 istorie a curajului, a încercărilor, a consecvenţei şi a unităţii. Românii şi- au trăit povestea centenară păstrându-şi mereu focul din inimi, strălucirea din priviri şi credinţa într-un viitor mai bun. Tot focul, tot strălucirea, vor ilustra, mai bine ca oricând, cei 100 de ani de când România este pentru noi toţi – acasă! Buget necesar 120.000,00 de lei.

29.11- 5.12.2018 – CitadeLighting 100 (festival al luminii) – Vor exista nenumărate manifestări în jurul acestei sărbători în multe din oraşele ţării. Alba Iulia este un oraş european de referinţă prin istoria sa şi importanţa pentru România. De aceea oraşul are nevoie de un eveniment şi un concept unic, cu un impact mare la nivel naţional. Acum este momentul ca Alba Iulia să-şi pună amprenta şi în domeniul culturii şi artelor moderne, vizuale: CitadeLighting 100 – Festivalul Luminii care va aduce la viaţă spaţiile publice ale unuia dintre cele mai frumoase centre de fortificaţii ale Europei. Este momentul să unim arta cu tehnologia şi să le aducem în stradă. Buget necesar 571.200,00 de lei.

2.12.2018 – Spectacol etno-pop-rock – Unirea nu a fost o întâmplare, ci urmare a faptului ca am rămas mereu împreună, indiferent de circumstanţe. Am fost mult timp împărţiţi şi totuşi, mereu uniţi de limbă, obiceiuri şi tradiţii, în faţa celor mai importante şi, uneori, cele mai grele momente din viaţă. Ne-am inspirat mereu din tot ce ne înconjoară şi am reuşit să valorificăm creativ tot ce ţine de spiritul românesc: motivele populare, ritualuri, cântece sau jocuri. Muzicieni de avangardă s-au aplecat asupra folclorului, încercând să găsească soluţii pentru a-l transpune în forme moderne cât mai originale. Ei au transformat teme binecunoscute din muzica tradiţională românească în adevărate hituri rock. O călătorie în timp, de la momentul în care cântecul tradiţional se naşte, până astăzi, când omul modern ascultă folclorul în forma curată, dar şi reinterpretată în variante pop, rock, jazz, dance sau electro. Buget necesar 228.480,00 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT pe DN 14 B, la Teiuș: O persoană rănită după ce un autoturism s-a răsturnat

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT pe DN 14 B, la Teiuș: O persoană rănită după ce un autoturism s-a răsturnat Un accident rutier a avut loc joi, în jurul orei 11.00, pe Dn 14 B, la Teiuș. O persoană a fost rănită după ce un autoturism s-a răsturnat. Citește și: FOTO | Accident MORTAL pe DN13: Trei tineri, cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea