Codul rutier: Folosirea telefonului e interzisă în timp ce conduci mașina. Amenzile pot ajunge la câteva sute de lei
A vorbi la telefon în timp ce conduci mașina este interzis atât în România, cât și în alte țări din Uniunea Europeană. Folosirea telefonului mobil este interzisă atunci când conduci mașina, iar amenda pe care o riști în acest caz poate ajunge chiar și la 435 de lei. Potrivit Codului rutier, există o excepție de la acestă prevedere – folosirea unor dispozitive de tip „mâini libere” (de la englezescul „hands free”).
Excepția de la regulă o regăsim în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, unde scrie că „conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere»”. Prin urmare, șoferii își pot folosi telefonul mobil doar dacă nu trebuie să-l țină efectiv în mâini.
Amenda rutieră se poate încadra în diferite clase de sancțiuni, în funcție de gravitatea faptelor săvârșite de șofer. În acest caz, când șoferul își folosește telefonul în timpul condusului, fără a avea dispozitive de tip „mâini libere”, amenda se încadrează în clasa I de sancțiuni. Adică, două sau trei puncte-amendă, plus două puncte de penalizare, așa cum se precizează în Codul rutier.
Astfel, în prezent, amenda pentru conversațiile la telefon, fără a ține cont de excepția prevăzută în lege, poate fi de 290 sau de 435 de lei. Cât despre punctele de penalizare, fiecare punct se anulează la trecerea a șase luni de la data primirii lor.
De asemenea, o altă amendă pentru șoferi este stabilită în clasa a II-a de sancțiuni pentru „efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activități de natură a-i distrage atenția de la conducere ori folosirea instalațiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic”, așa cum scrie în Cod. Așadar, șoferii care fac lucruri ce le distrag atenția de la condus pot fi amendați fie cu 580, fie cu 725 de lei.
La acumularea a 15 puncte de penalizare se suspendă permisul de conducere.
Amenda rutieră se calculează în funcție de numărul de puncte-amendă. Potrivit Codului rutier, un punct-amendă se calculează ca fiind 10% din salariul minim brut pe economie. În 2018, un punct-amendă este de 145 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Voucherele de vacanță 2024 impozitate cu 20%: Banii pe care angajații urmează să ii piardă din salarii
Voucherele de vacanță 2024 impozitate cu 20%: Banii pe care angajații urmează să ii piardă din salarii Voucherele de vacanță 2024 urmează să fie impozitate cu 20%. Președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4, a explicat modul în care acestea se vor calcula. Chiar dacă valoarea voucherelor de vacanță a crescut în 2024 la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 54 de minute
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF