Semieșecul cu FC Avrig a tulburat și mai mult apele la FC Unirea Alba Iulia! Armando Popescu: „Chiar e ultimatum pentru jucători și banca tehnică! Suntem la trei puncte de retrogradare!”
Semieșecul cu FC Avrig de pe “Cetate”, venit după o prestație cenușie a “alb-negrilor”, pare a fi picătura ce a umplut paharul nemulțumirilor în curtea divizionarei terțe Unirea Alba Iulia, ce a strâns 6 jocuri fără victorie (în două competiții, campionat și Cupa României).
Formația din Cetatea Marii Uniri este într-o evidentă criză și au existau zvonuri că postul antrenorului Adrian Bicheși este în pericol, însă acesta rămâne în funcție până la finalul turului, când vor fi evaluate rezultatele. În această după-amiază, conducătorii i-au băgat în ședință pe jucători și antrenori, imputându-li-se rezultatele nesatisfăcătoare. „Este ultimatum pentru jucători, sancțiunile financiare de săptămâna trecută rămân în vigoare, se poate spune că le-am transmis „declarația de război”. Dar s-ar putea ca unii, care se consideră șmecheri, să înceapă să nu mai prindă lotul, întrucât profită de mâna întinsă de cineva care și-ar da sufletul pentru Unirea Alba Iulia, însă confundă prietenia cu modul cum trebuie să te comporți în teren. Și jucătorii sunt vinovați, dar și banca tehnică! Nu mai e de joacă, ne uităm în clasament și vedem că suntem la trei puncte de retrogradare. Am început campionatul șchiopi și acum suntem în genunchi”, a menționat Armando Popescu, managerul general.
Mihai Dăscălescu a precizat doar că „Bicheși rămâne în funcție, cel puțin până la iarnă. Atunci vom trage linie„,
*Bicheși rămâne în funcție
În urmă cu o săptămână, după înfrângerea drastică din Valea Domanului, fotbaliștilor li s-au blocat primele și salariile, a fost trasat un obiectiv de 12 puncte în următoarele jocuri (ratat după primul!), iar antrenorul Adrian Bicheși resimțea presiunea, chiar dacă oficial a primit girul conducerii.
Un lucru este cert, la mijlocul turului Unirea Alba Iulia se situează abia pe poziția a 7-a, cu 10 puncte, mult departe de așteptările unei candidate la promovare, la 9 “lungimi” distanță de prima poziție, obiectivul fiind în realitate ratat. Și ca o comparație, în turul sezonului trecut, tot după 7 runde, sub comanda lui Adorian Himcinschi (plecat la mijlocul sezonului), uniriștii se poziționau pe locul 5, cu 13 puncte!
*Mihai Manea, soluția blocată
Așa cum am intuit și după jocul cu CSM Școlar Reșița, în conducerea uniristă s-au prefigurat două curente de opinie, unul “pro” schimbare pe banca tehnică și celălalt ce optează pentru continuitate. Susținut de Armando Popescu, cu care a colaborat la Performanța Ighiu, primul nume aflat pe listă a prelua Unirea Alba Iulia a fost antrenorul Mihai Manea. Însă situația acestuia, raportat la săptămâna trecută, a devenit mai complicată, întrucât a acceptat propunerea venită de la CS Ocna Mureș, a și reușit o remiză la Lugoj și și-a instalat staff-ul pe banca nou-promovatei ocnamureșene: Ioan Ilie, George Țălnar și Petre Clep. Aceptând angajamentul și provocarea de la “Soda dragă”, Mihai Manea se regăsea într-o ipostază delicată: chiar dacă sună tentant să preiei Unirea Alba Iulia, abia s-a uscat cerneala de pe contractul cu conjudețenii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii