Mai multe persoane vin călare de la Satu Mare la Alba Iulia, de 1 Decembrie, pentru a reface drumul de acum 100 de ani
Mai multe persoane dintr-o asociaţie ecvestră, printre care un consilier judeţean, vor porni călare din Satu Mare până la Alba Iulia, pentru a reface drumul înaintaşilor din urmă cu un secol, informează un comunicat de presă al organizatorilor transmis, marţi, AGERPRES.
Zece membri ai asociaţiei ecvestre „Perla Neagră” şi-au propus să pornească pe 24 sau 25 noiembrie din Satu Mare, urmând să ajungă la Alba Iulia pe 1 Decembrie.
„Vrem să aducem astfel un omagiu celor 100.000 de români care, în Sfânta Zi de 1 Decembrie 1918, au cerut într-un singur glas ca Transilvania să se întoarcă la sânul Patriei – Mamă, împlinind astfel un vis secular al neamului românesc. Desigur, la Alba Iulia poţi să ajungi foarte repede şi foarte comod cu maşina, în doar câteva ore. Dar suntem încredinţaţi că noi, iubitori ai cailor, putem să aducem un altfel de omagiu acelei clipe astrale care ne-a adus pe toţi românii sub aceleaşi falduri tricolore: din respect pentru cei care ne-au lăsat moştenire o ţară românească, aşa cum nu a mai fost niciodată până atunci, să refacem traseul acesta de lumină şi speranţă, în şeile cailor”, au precizat organizatorii.
Printre călăreţi se va afla şi consilierul judeţean Adrian Cozma.
„Să te afli după o sută de ani în locul în care străbunii tăi au strigat: ‘Noi vrem să ne unim cu ţara!’ este o experienţă unică în viaţa oricărui român. Dar dacă acest gând este dus până la capăt şi vrei să refaci traseul Marii Uniri, aidoma românilor de acum 100 de ani, mergând din Sătmar până la Alba Iulia, călare, atunci cu siguranţă că sărbătorirea Centenarului va avea o altă semnificaţie pentru fiecare temerar care va avea forţa şi determinarea să urce în şa, ca să ia drumul Albei Iulii”, a afirmat Adrian Cozma.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii