Cornel Coca Constantinescu (ASF) – Intermediarii, rol activ în creşterea densităţii şi a gradului de penetrare a asigurărilor
Prezent astăzi la conferinţa anuală PRBAR, vicepreşedintele ASF Cornel Coca Constantinescu a declarat:
”Rolul intermediarilor va deveni mai complex odată cu implementarea Directivei IDD transpusa în legislaţia naţională, iar în centrul preocupărilor se va afla consumatorul şi necesitatea de protejare a acestuia prin diverse mecanisme, precum promovarea unei conduite oneste şi transparente în relaţia cu clienţii.
Transparenţa în relaţia cu clientul nu se rezumă numai la informaţii standardizate cu privire la produse, ci se referă şi la furnizarea de informaţii cu privire la calitatea în care lucrează intermediarii, la posibilele conflicte de interese şi la natura remuneraţiei. În acest context, o atenţie deosebită trebuie acordată aspectelor ce ţin de competenţa şi de formare profesională, pentru a administra corect relaţia dintre asigurat şi asigurator.
O abordare nouă cu scopul de a proteja asiguraţii, se distinge şi în cazul distribuţiei produselor de asigurare de viaţă, produselor de investiţii bazate pe asigurări, în care riscul este asumat de către asigurat. Intermediarii vor avea responsabilităţi cu privire la caracterul adecvat al produsului la nevoile şi posibilităţile clienţilor.
Pentru dezvoltarea sustenabila a pieţei asigurărilor este necesară promovarea produselor facultative şi dezvoltarea împreună cu asiguratorii a unor produse care să răspundă necesitaţilor unei categorii de clienţi în directă legătura, inclusiv cu capacitatea financiară a acestora. Răspunsul la această problematică ar putea fi reprezentat de produsele de tip microasigurari, care ar corespunde mai bine în anumite situaţii atât nevoilor, cât şi posibilităţilor potenţialilor asiguraţi şi ar sprijini asiguratorii în diversificarea ofertelor de asigurare cu produse mai facil de intermediat.
Consider că într-o mare măsură dezvoltarea acestui domeniu depinde de activitatea intermediarilor, de calitatea serviciilor furnizate, de echilibrul de care trebuie să dea dovadă în relaţia cu clienţii.
Apreciez că oportunitatea creată de prevederile legale privind manufacturarea de produse de asigurare va deschide noi orizonturi profesionale şi va permite creşterea sustenabila a profitabilităţii, odată cu creşterea densităţii şi a gradului de penetrare a asigurărilor”.
Biroul de presă al ASF
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului