FOTO, LIVE-SCOR, ACS Dumbrăvița – Industria Galda 2-1 (0-1), amfitrionii au întors scorul, prin două rezerve!
Industria Galda de Jos nu se regăsește în startul acestui sezon, elevii lui Paul Ciucă suferind o nouă înfrângere, la Dumbrăvița, scor 1-2 (1-0), partidă în care au condus la pauză, dar au sfârșit învinși de golurile a două rezerve, Nanu și Centea.
Cioară (7) a deschis scorul și găldenii se aflat în avantaj la mijlocul întâlnirii însă au pierdut totul în actul secund, când nou-intrații în echipa lui Bălu, Nanu (67, penalty) și Centea (74) au întors scorul.
Industria continuă seria dezamăgitoare, cu o singură victorie în șase etape scurse, clasându-se pe antepenultima poziție din clasamentul Seriei a 4-a.
Găldenii au plecat fără puncte din Banat, după o primă repriză dominată. Baghiu (10) putea face 2-0, însă șutul său, din unghi a fost respins cu piciorul de Mikloș, iar Puha (la primul meci ca titular, înlocuit în actul secund de ex-uniristul Adam, la debut) s-a împiedicat în balon. Și Al. Costea (21) a avut o acțiune notabilă, însă a tras peste transversală.
În actul secund, găldenii au parte de același scenariu ca și în jocul cu liderul, din etapa trecută, cu penalty acordat oponenților la o eroare a portarului, atunci Lepădat, acum Iancău. După egalare, Cioară (71) a fost blocat de un fundaș în situație favorabilă, balonul fiind deviat în bara laterală, iar reduta s-a prăbușit la un deviere norocoasă, Zeița Fortuna trecând de partea nou-promovată.
*Paul Ciucă: „La omul sărac, nici boii nu trag”
„Meci bun făcut de noi, conducem, ratăm o ocazie, unu la unu cu portarul, lovim bara, apoi producem un unsprezece metri la o mare naivitate și, ca și cum nu era destul, o deviere norocoasă duce scorul la 2-1. Ne întoarcem acasă cu mâna goală și întărim zicala <la omul sărac, nici boii nu trag>„, este mesajul transmis de antrenorul Paul Ciucă.
Echipa lui Sorin Bălu are, cu excepția acelui 2-7 de la Lipova, un parcurs remarcabil, anunțându-se o forță a seriei vestice, CS Ocna Mureș simțind aceasta pe propria piele în urmă cu trei săptămâni, un 1-7 umilitor.
*0-1, MIN. 7: CIOARĂ a deschis scorul cu capul, confirmând forma excelentă din această toamnă, după un balon respins de portar la șutul lui Boancă.
*1-1, MIN. 67: NANU a transformat un penalty, făcut de Iancău, o eroare portarului, ce l-a busculat pe Silaghi, aflat în luptă pentru balon cu Haiduc.
*2-1, MIN. 74: după o acțiune inițiată de fostul cugirean M. Udrea, CENTEA a înscris cu un șut deviat din afara careului, deviat de un jucător advers.
De parcă nu i-ar fi fost de ajuns această zestre sărăcăcioasă, antrenorul Paul Ciucă se confruntă și cu o adevărată criză de efectiv înaintea deplasării în Banat: Frențiu – accidentat, Gergely (răcit), Apetri (la serviciu), Puha (la serviciu, încearcă să se învoiască).
Echipe de start:
ACS Dumbrăvița: R. Mikloș – Ștefan, Telescu, Podină, Liuba, Stancu, Briciu, R. Rus, D. Casian, Bîrză, Silaghi Perjă; rezervă Ureche, Soare, M. Udrea, Jinga, Centea, Nanu, Pecarov. Antrenor Sorin Bălu.
Industria: Iancău – Schiau, Haiduc, S. Fulea, Boancă – D. Lupșan – Baghiu, Puha (71, Adam), Al. Costea, Cernea/ cpt (46, M. Cristea; 71, R. Moga) – Cioară (85, Bedelean); rezerve Lepădat – R. Trif, D. Stoia. Antrenor Paul Ciucă.
Arbitri: C. Lazăr (Mediaș), I. Humita (Armeniș), Alina Voaideș (Sibiu) Observatori S. Mocanu, V. Rad (Arad)
Foto-text: Gligor UDREA
[nggallery id=6198]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii