Rămâi conectat

Sport

CNS Cetate Deva – Unirea Alba Iulia, în runda a 4-a a Ligii a 3-a | Obstacol major pentru “alb-negrii” din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cu șase partide invicibile la activ în startul actualei stagiuni (trei în eșalonul terț și tot atâtea în Cupa României) și o recentă accedere în 16-imile competiției “KO”, trupa pregătită de Adrian Bicheși are parte de un hop major vineri, de la ora 17.00, la descinderea de lângă Cetatea Devei.

Este întâiul joc dintr-o serie extrem de dificilă ce-i așteaptă pe “alb-negri”, care apoi se vor duela, în ordine, cu rivala județeană Metalurgistul Cugir, un posibil adversar din Liga 1 și CSM Școlar Reșița, o altă contracandidată la promovarea în eșalonul secund.

Dificultatea confruntării din județul vecin rezidă și din faptul că în distribuția hunedoreană sunt foștii echipieri ai Performanței Ighiu, Fetița, Circov, R. David sau Boldea, primi doi înregimentați în această vară. “Întâlnim una din trupele puternice ale seriei, indiferent de rezultatele de până în prezent, o grupare redutabilă, «grea». Trebuie să fim conștienți că pentru a câștiga, este obligatoriu să fim 100 la sută concentrați. Sunt convins că prezența foștilor jucători de la Ighiu în formula adversă este importantă și va exista o motivație specială în ceea ce îi privește. Sper să ne refacem după cele 120 de minute din Cupa României, să depășim oboseala și să găsim ritmul dorit”, a spus Adrian Bicheși, antrenorul ocupantei treptei a treia a podiumului (7 puncte). Devenii sunt pe poziția a 11-a, după victoria de debut de la Ocna Mureș urmând două eșecuri (0-1, acasă cu Millenium și 0-4 la Lipova), întâlniri în care echipa lui Ioan Petcu nu a marcat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO-VIDEO: Nicolae Stanciu a primit acasă, la Alba Iulia, pe „Cetate”, trofeul pentru golul anului 2024! „E golul carierei”, spune căpitanul României!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a primit acasă, la Alba Iulia, pe „Cetate”, trofeul pentru golul anului 2024! Mijlocașul naționalei, ajuns la 31 de ani, pășește timid pe gazonul stadionului Cetate din Alba Iulia, acolo unde, la 17 ani, marca primele sale goluri la seniori. Înainte de a prinde primul transfer al carierei. Se află […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea