Începerea noului an școlar 2018-2019. Declarație politică a deputatului PSD de Alba, Ioan Dîrzu
Astăzi începe anul școlar 2018-2019, an marcat de două evenimente majore pentru istoria modernă a României: celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire și preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. Dumneavoastră, elevii și cadrele didactice, sunteți actori ai celor două momente excepționale, pe care vă invit să le trăiți, studiați și celebrați din plin.
Așa cum am mai spus-o de multe ori, începerea anului școlar trebuie să fie, în primul rând, despre elevi. Este un moment al bilanțului a ceea ce s-a făcut până acum pentru copiii românilor, dar și a angajamentelor viitoare. Scopul final este o școală care să-i placă elevului, unde acesta să vină cu drag, să se simtă iubit, respectat și încurajat. Dezideratul nostru trebuie să fie un sistem de învățământ care să dezvolte personalitatea copilului, să-l educe civic, să-i crească stima de sine, curajul, ambiția. Nu mai vrem să lăsăm un sistem de învățământ în care elevii să fie abuzați, intimidați, batjocoriți. Vrem să se înțeleagă că acest serviciu public de învățământ este un serviciu pentru elevi, nu pentru altcineva.
Pentru că ne dorim un sistem de învățământ de calitate, avem nevoie și de personal bine plătit. Creșterea salariilor dascălilor a fost primul obiectiv major îndeplinit de acest Guvern. Așadar avem o creștere de 19% a salariilor profesorilor din preuniversitar și o creștere de 20% pentru cei din mediul universitar. Infrastructura a fost a doua cea mai importantă preocupare a Guvernului. Am modernizat 145 de unități de învățământ și am construit 45 de creșe și grădinițe publice în doar un an și jumătate de guvernare. Programul Național de Dezvoltare Locală a finanțat 9238 obiective, dintre care: 1145 grădinițe și creșe, 1960 unități de învățământ și 117 săli de sport. Tot prin PNDL 2 se finanțează în prezent reabilitarea a 21 de unități de învățământ în județul Alba. Astfel, până în 2020, copiii albaiulienilor vor beneficia de spații moderne de studiu unde vor putea practica pasiunile sportive, artistice, culturale în spații special amenajate.
Nu trebuie să uităm caracterul social al acestui serviciu public și îndemn și în acest an școlar unitățile administrativ-teritoriale să acorde burse generoase elevilor și să le garanteze acestora facilitățile la transportul local în comun. Le readuc aminte autorităților locale, mai ales celor din județul Alba, că au depus prea puține eforturi de a asigura un cuantum decent de bursă socială pentru elevii cu probleme materiale și că serviciile sociale din primării, dar și Direcția Județeană pentru protecția Copilului, se preocupă prea puțin de problemele familiale cu care se confruntă copii orfani, din familii monoparentale, violente, cu probleme de relaționare etc. De multe ori, profesorii din România sunt nevoiți să fie și cadre didactice și părinte pentru elevii din clasă din cauza pasivității unor autorități.
Le doresc tuturor elevilor mult succes în noul an școlar, multă putere de muncă cadrelor didactice și le garantez tuturor preocuparea mea constantă pentru creșterea calității serviciului de învățământ și crearea unui mediu prielnic de studiu pentru elevi. Le mai doresc elevilor să fie aprigi, să-și apere drepturile, dar să fi asumați în ceea ce înseamnă pregătirea lor profesională.
Cu prietenie,
Ioan Dîrzu
Deputat PSD de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii