Evaluarea Naţională pentru anul şcolar 2018-2019. Calendarul de desfășurare pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII) în anul şcolar 2018-2019, aprobat de MEN
Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII) în anul şcolar 2018-2019. Astfel, prima probă scrisă din cadrul EN VIII, Limba şi literatura română, va avea loc în data de 18 iunie 2019.
Calendarul mai arată că cea de-a doua probă scrisă (matematică) se va desfăşura în data de 20 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă – pentru elevii care au studiat această disciplină) este programată în data de 21 iunie, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Potrivit sursei citate, afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestaţiilor, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afişarea rezultatelor finale.
Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 3 – 7 iunie 2019. Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2018 – 2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 7 iunie 2019.
Ulterior afişării rezultatelor, în perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor complete opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeaşi procedură şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ.
Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4 – 8 iulie.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată vineri, 12 iulie 2019.
„Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere”, au transmis, vineri, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee
VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee Donald Trump, preșesedintele ales al Statelor Unite ale Americii, a anunțat măsurile pe care dorește să le ia încă din prima zi la Casa Albă, din 20 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana