Alba Iulia nu este groapa de gunoi a comercianților. Se fac cercetări pentru identificarea celor care depozitează gunoiul în curtea Palatului Copiilor
Se întâmplă din nou, de această dată într-o altă zonă a orașului decât cele cu care ne-am obișnuit până acum. Comercianții din Alba Iulia par a nu înțelege că aruncarea gunoaielor pe domeniul public al municipiului reprezintă contravenție și se sancționează conform prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor și a HCL 368/2005, privind stabilirea sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenție în domeniul bunei gospodăriri a municipiului Alba Iulia.
Fapta este cu atât mai gravă deoarece s-a format o rampă clandestină de gunoi în zona istorică a Cetații Alba Carolina, această zonă este frecventată de sute, poate chiar mii de turiști zilnic, fapt ce aduce prejudicii de imagine orașului nostru.
Polițiștii locali fac cercetări pentru identificarea comercianților care depoziteaza gunoiul în curtea Palatului Copiilor aflat în Cetatea Alba Carolina, în sensul în care, în decursul zilei de 27.08.2018 au fost sancționați 5 operatori economici, care au depozitat necorespunzător reziduuri menajere în alte locuri decât cele special amenajate.
De la începutul anului până în prezent, polițiștii locali au aplicat un număr de 43 amenzi și 10 avertismente scrise pentru următoarele contravenții: aruncarea deșeurilor sau obiectelor de uz caznic pe străzi, neîmprejmuirea și/sau nesalubrizarea terenurilor, împrăștierea gunoiului aflat în recipienți, depozitarea necorespunzătoare a reziduurilor industriale și agricole, spălarea autovehiculelor pe domeniul public, murdărirea domeniului public prin efectuarea unor lucrări de reparații la autovehicule, lipirea de afișe în locuri nepermise, distrugerea sau deteriorarea spațiilor verzi, arderea deșeurilor vegetale sau de altă natură pe domeniul public, intrarea pe domeniul public a autovehiculelor cu noroi pe roți.
De asemenea, polițiștii locali patrulează zilnic în zonele unde cunosc că sunt probleme cu depozitarea ilegală a deșeurilor menajere, și nu numai.
Supunem atenției opiniei publice respectarea prevederilor legislative în ceea ce privește salubrizarea municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii