FOTO/ VIDEO: ”Descoperă Rowmania” pe Mureș, la Alba Iulia – zeci de participanți dornici să devină campioni la vâslit, la a șasea ediție a competiției
La Alba Iulia se desfășoară astăzi Festivalul Descoperă Rowmania, competiția de vâslit în canotci de 10+1 ajunsă în acest an la a șasea ediție. Echipa câştigătoare va intra în finala națională, care are looc pe 2 septembrie, la Tulcea.
Concursul a început la ora 9.30, în zona Podului peste Mureș (Cartierul Partoș, ieșirea spre Sebeș).
La înscriere nu s-a ținut cont de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă, astfel că sunt zeci de amatori de vâslit, din oraș, din alte județe și chiar din străinătate care s-au grupat în 18 echipe: Amicii, Happy Faces, Happy Faces Reloaded, GT Sport, Selfie, Trupa Durii, Liberalii, Dinastia Centenar, Pirații din Oarda, Tracia, Electrica Frunizare, ISU Alba, Juniorii, Maris, Iron, Bombardierii Acvatici, Moisei Mureș, Multicolorii.
Cîștigătorii sunt: „ISU Alba” – locul I; „Pirații” – locul II; „Selfie” – locul III.
Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul.
Descoperă Rowmania Alba Iuia este un eveniment organizat de Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” împreună cu Municipiul Alba Iulia.
[nggallery id=6000]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii