FOTO: S-a stabilit țintarul Ligii a 4-a! 14 competitoare și start în 25 august: CIL Blaj – Viitorul Sîntimbru, derby-ul rundei inaugurale!
Liga a 4-a Alba va porni la drum cu 14 competitoare, startul turului ediției 2018-2019 dându-se cu etapa din 25/26 august, când meciul cheie al rundei este CIL Blaj – Viitorul Sîntimbru.
Un alt război al orgoliilor va fi la Daia Română, Spicul – Euro Șpring.
Dar iată programul rundei inaugurale: Olimpia Aiud – Navobi Cricău, CIL Blaj – Viitorul Sîntimbru, Sportul Petrești – CS Zlatna, Energia Săsciori – Viitorul Vama Seacă, Nicolae Linca Cergău – Dacia Mihalț, Spicul Daia Română – Euro Șpring, Voința Stremț – Metalu Aiud.
În contextul aprobării proiectului banilor de la CJ, cluburile vor trebui să achite integral până în 1 octombrie cota cuvenită din baremurile de arbitraj din prima parte a campionatului, adică suma de 2450 de lei (în cazul celor 7 partide interne).
*Nu se mai joacă sâmbătă dimineața!
Discuții contradictorii au fost pe tema orelor și zilelor de disputare ale jocurilor, mai precis pe faptul că Metalu și Olimpia Aiud au solicitat să joace sâmbăta dimineața, iar CS Zlatna – sâmbăta în nocturnă. S-a votat împotrivă, astfel că sâmbăta dimineața va fi liberă iar CS Zlatna poate juca la lumina reflectoarelor doar cu acordul oponentelor. Au rămas trei paliere orare: sâmbătă după amiază, duminică dimineața și duminică după amiaza!
Dar iar cum au decis echipele să dispute jocurile interne: *sâmbătă după-amiaza: Voința Stremț (prima rundă va fi de dimineața), Energia Săsciori, CS Zlatna, Metalu Aiud; *duminică dimineața: CIL Blaj, Dacia Mihalț; *duminică după amiaza: Spicul Daia Română, Sportul Petrești (cu excepția primei runde când va juca sâmbăta), Viitorul Sîntimbru, Nicolae Linca Cergău, Euro Șpring, Viitorul Vama Seacă, Navobi Cricău. Nu e sigur când va juca Olimpia Aiud.
Sezonul se va încheia în 17-18 noiembrie, fără etapă intermediară, cluburile fiind obligate să folosească pe toată durata jocului un jucător din 1998 (subiectul acesta fiind cel mai fierbinte al discuțiilor).
Alte partide interesante din perioada turului: CS Zlatna – Viitorul Sîntimbru și Euro Șpring – Sportul Petrești (etapa a 4-a), Voința Stremț – Sportul Petrești (etapa 6-a), Viitorul Sîntimbru – Euro Șpring și derby-ul aiudean Olimpia – Metalu (etapa a 7-a), CIL Blaj – Sportul Petrești (etapa a 11-a), Viitorul Sîntimbru – Sportul Petrești (ultima rundă a turului)
Comparativ cu sezonul anterior, CS Ocna Mureș a promovat în Liga a 3-a, Industria Galda de Jos – nu s-a înscris deși a promovat din Liga a V-a, iar Cuprirom Abrud, Fortuna Lunca Mureșului și Transalpina Șugag s-au retras. Nou venitele sunt Nicolae Linca Cergău (nou-promovată), Navobi Cricău, Dacia Mihalț și Vitorul Vama Seacă (la cerere).
[nggallery id=5992]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii