Două omucideri și șase tentative de omor, în județul Alba, în primele șase luni din 2018
În domeniul prevenirii criminalităţii priorităţile de acţiune ale IPJ Alba au fost prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi prevenirea infracțiunilor de violență în familie.
În cadrul acestor programe de prevenire a criminalității, au fost desfășurate activități, în 6 proiecte și 7 campanii de informare. Totodată s-au desfăşurat activităţi punctuale pe diferite segmente ale criminalităţii, în parteneriat cu instituţii, autorităţi publice locale şi ONG-uri.
În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii, din analiza datelor statistice rezultă că în primele 6 luni ale anului 2018, la nivelul structurilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au fost sesizate cu 11% mai puține infracţiuni decât în semestrul I al anului 2017. Astfel, infracţionalitatea judiciară a scăzut cu 6%, infracţionalitatea economică a scăzut cu 24%, iar infracţionalitatea de altă natură a scăzut cu 16 % .
Numărul infracţiunilor contra persoanei a scăzut în cu 7,7% . Infracţiunile de loviri sau alte violenţe reprezintă 51,86% din totalul infracțiunilor contra persoanei, indicator care creşte uşor, iar infracțiunile de ameninţare, reprezintă 14,2% din această categorie de infracțiuni și înregistrează o scădere de 14,3% .
Infracţiunile comise cu mare violenţă (omor, tentativă de omor, pruncucidere/uciderea nou-născutului de către mamă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol – art.218 alin. 4 şi vătămare corporală) sesizate și constatate în semestrul I 2018, înregistrează 10 fapte. Astfel, infracţiunile de omor se păstrează la același nivel, respectiv câte 2 fapte, cele de tentativă de omor cresc cu 3 fapte, de la 3 la 6, iar infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se păstrează la același nivel, nefiind înregistrată nicio faptă de acest gen. Infracțiunea de vătămare corporală înregistrează o creştere faţă de perioada similară a anului 2017, de la 1 la 2 fapte.
Infracţiunile contra patrimoniului, sunt un indicator care a scăzut la finalul primelor 6 luni din 2018 cu aproape 8 %, infracţiunile de furt au scăzut cu 4,5%, Infracțiunile de tâlhărie au scăzut cu 5 fapte, infracțiunile de înșelăciune au scăzut cu 19%, iar infracțiunile de distrugere au scăzut cu 9,2%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste 101.000 salariați, înregistrați în Alba: Cât este salariul mediu BRUT în județ și câți bani primesc angajații în mână
Peste 101.000 salariați, înregistrați în Alba: Cât este salariul mediu BRUT în județ și câți bani primesc angajații în mână Efectivul de salariaţi înregistrat în judeţul Alba la sfârşitul lunii aprilie 2024 a fost de 101056 persoane (1,8% din total ţară). În luna aprilie 2024, câştigul salarial mediu brut înregistrat în judeţ a fost de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum o zi
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților