România a absorbit aproximativ 5,8 miliarde de euro din fonduri europene și se clasează pe locul 18 în UE
Potrivit ministrului Rovana Plumb, România a absorbit fonduri europene în valoare de aproximativ 5,8 miliarde de euro până în prezent, adică 19% din totalul alocat. Astfel, țara noastră se situează pe locul 18 în UE, la egalitate cu Bulgaria, Ungaria și Belgia, care au atras și ele circa 19% din totalul fondurilor alocate.
”România acum se încadrează în media europeană, care este de de 20%, iar rata de absorbție pe politica de coeziune, cu toate fondurile europene incluse aici, atinge puțin peste 19%. Împreună vom lucra pentru a depăși în cel mai scurt timp media europeană. Efectiv în țară, până în momentul de față, au intrat 5,8 miliarde de euro”, a spus Plumb.
Liniile de finanțare deschise până acum sunt în valoare de 24,3 miliarde de euro, față de 15,9 miliarde de euro la 30 iunie 2017. ”Ceea ce indică și subliniază dinamica introdusă în sistemul de gestiune și atragere a fondurilor UE”, a arătat ministrul.
Contractele de finanțare semnate sunt în valoare de 13,1 miliarde de euro la 20 iulie 2018, față de 2,5 miliarde de euro în urmă cu un an.
Totodată, plățile efectuate către beneficiari au ajuns la 2,4 miliarde de euro, față de 380 de milioane de euro la mijlocul anului trecut.
Comparativ cu România, care a absorbit 19% din totalul fondurilor alocate, țările europene care stau cel mai bine sunt Finlanda (44%), Austria (37%), Luxemburg (36%) și Irlanda (36%).
La polul opus, statele cu cea mai slabă absorbție din total sunt Malta (12%), Italia (13%), Croația (13%) și Spania (14%).
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri: Social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta
PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri: Social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Citește și: FOTO | Accident MORTAL pe DN13: Trei tineri, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci