CS Ocna Mureș, amical anulat cu Arieșul Turda și meci cu Viitorul Vama Seacă | Rezolvat P. Man, negocieri cu trei jucători
CS Ocna Mureș, proaspăt promovată în Liga a 3-a, trebuia să susțină sâmbătă, 28 iulie, de la ora 11.00, un al doilea joc de verificare al perioadei estivale (primul 2-4 cu Metalurgistul Cugir), cu Arieșul Turda, însă amicalul a fost anulat din pricina nehotărârii adversarului.
În consecință ocnamureșenii s-au reorientat și au programat în aceeași zi, dar de la ora 17.00, tot pe “Stadionul Dragostei”, o întâlnire cu Viitorul Vama Seacă, echipă ce a acces în Liga a IV-a, la cerere.
De luni, “Soda dragă” va intra în cantonament la domiciliu, căutându-se în continuare jucători pentru întărirea efectivului. S-a întors A. Gherman din străinătate, dar în schimb va pleca Vaidasigan, la muncă, în Germania. Antrenorul Ionuț Pereat dorește măcar încă trei transferuri, după ce a fost rezolvată și situația lui P. Man (căruia îi expirase împrumutul de la Industria Galda de Jos), doi seniori și un junior. “Căutăm, încercăm, negociem, dar momentan nu putem dezvălui niciun nume, întrucât sunt și alte cluburi interesate”, a spus Pereat. Venirea lui G. Oltean (Sportul Petrești) nu mai este de actualitate, noutățile propriu-zise fiind, în acest moment, juniorii Darius Decean (Ardealul Cluj), Cimpoieșu (CFR Cluj), S. Șimandi (Olimpia Aiud) și Chiorean (LPS Cluj).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii