Antrenorul Ionuț Pereat va sta pe banca „Sodei” și în Liga a 3-a | Nou-promovata, cu 5 juniori, la startul pregătirilor
După 11 ani, „Soda dragă” se pregătește de un nou sezon pe a treia scenă fotbalistică a țării, CS Ocna Mureș promovând, fără baraj, în eșalonul superior. Dacă Ioan Paul a fost confirmat în funcția de președinte al secției de fotbal al clubului, important este și faptul că Ionuț Pereat va conduce efectiv, de pe banca tehnică, nou-promovata.
Absolvent recent al cursurilor pentru Licența B UEFA de la Alba Iulia, Pereat a primit de la FRF o derogare de un an de zile pentru a-și conduce echipa de la marginea terenului, urmând să fie ajutat în continuare de Ovidiu Maier. Astfel, CS Ocna Mureș nu va apela precum alte două conjudețene, Industria Galda (Silviu Miron, cu Paul Ciucă) și Performanța Ighiu (Ioan Ilie, cu Mihai Manea), la instalarea unui director tehnic care să dețină documentele necesare.
20 de jucători au răspuns „prezent” la prima strigare a verii, inclusiv golgheterul Vali Drăgan (trei ani la rând principalul marcator al Ligii a IV-a) și Cristian Ivașcu (i-a expirat împrumutul de la Viitorul Sîntimbru, dar are acceptul de a se pregăti cu divizionara terță). Noutățile propriu-zise sunt 5 juniori: portarul Decean (originar din localitate, a revenit de la „Ardealul” Cluj), S. Șimandi (Olimpia Aiud), G. Oltean (Sportul Petrești, în probe), Cimpoieșu (CFR Cluj, mijlocaș central) și Chiorean (LPS Cluj). „Am foarte mare încredere în efectivul cu care am lucrat, iar un obiectiv realist este o clasare pe locurile 9-12 în campionatul ce urmează. Ne-am stabilizat în proporție de 90 la sută în privința juniorilor, la seniori încă mai căutăm”, a spus antrenorul Ionuț Pereat. Acesta, împreună cu fundașul Viorel Rațiu și atacantul Alin Gherman (va reveni în weekend din Germania), face parte din grupul „supraviețuitorilor” campionatului 2006-2007, ultimul petrecut de Soda Ocna Mureș în Liga a 3-a (locul 4 într-o serie cu Inter Blaj sau CSM Sebeș). Sunt fixate și 4 întâlniri de verificare, cu Metalurgistul Cugir (21 iulie), Sticla Turda (28 iulie), Gloria Bistrița (4 august) și Sănătatea Cluj (11 august), până la Supercupa AJF Alba, din 18 august, cu Sportul Petrești, întâiul meci oficial al sezonului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii