Ne mor veteranii! Unul dintre soldații români care au supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial a fost înmormântat duminică, la Cugir
Ne mor veteranii! Unul dintre ei, un soldat român care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial a fost și Victor Chineja. La vârsta de 97 de ani a trecut la cele veșnice. Colegii lui veterani îl plâng, la fel și oamenii din Cugir.
Victor Chineja, a fost sergent major, iar în rezervă a fost ridicat la gradul de sublocotenent. ”Din anul 2001 încoace a fost foarte activ și a fost printre sematarii documentelor care cereau instituțiilor statutului ridicarea indemnizației pentru veteranii de război”, a declarat ing. Aurel Voicu, președintele Asociației “Pro Cugir”.
Pe sicriu a fost pus drapelul României și chipiul, iar la înmormântare au participat aproximativ 200 de persoane.
Pentru meritele sale deosebite, Victor Chineja a fost decorat cu ”Medalia Comemorativă a Celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945” și cu ”Medalia de Onoare a orașului Cugir”.
”A fost foarte bine văzut de cetățeni, a avut un comportament excepțional în localitate”, a declarat Voicu.
În Cugir mai sunt 4 veterani de război, Pamfil Aurel – 84 de ani, Mugescu Petru – 97 de ani, Daboi Grigore – 92 de ani, Crăciun Ștefan – 93 de ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii