Ultimatum de la ministrul Teodorovici pentru șeful ANAF – Are termen până luni să simplifice recuperarea taxei auto
Potrivit ministrului de Finanțe Eugen Teodorovici, șeful ANAF are trermen pana luni, la ora 9.00, sa redacteze un ordin care să debirocratizeze și să simplifice recuperarea taxei auto de către beneficiari.
Oficialul i-a cerut public, vineri, șefului Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Ionuț Mișa, să redacteze un ordin care să simplifice procedura, după ce a aflat, în urma unei vizite oficiale la Administrația Finaciară, cât este de complicat ca o cerere depusă pentru restituirea taxei auto să ajungă la plată.
„Vreau sa dau un mesaj catre conducerea ANAF de la Bucuresti. Vorbeam cu colegii de la Fisc legat de acea declaratie pentru taxa auto. Am aflat, din pacate, ca e nevoie de un dosar gros pentru aceasta rambursare de taxa auto si am zis asa: eu am dat un ordin si am spus modelul de cerere este in formatul respectiv, in care omul isi trece numarul CNP, masina, seria sau ce pune el acolo. Pe baza acelei cereri, omul vine la ghiseu, eu la ghiseu intru frumos in sistemul meu – si il rog pe domnul presedinte Misa de la Fisc sa ma urmareasca, ca luni dimineata la ora 9:00 vreau sa vad pe birou ordinul care schimba lucrurile cum spun eu acum, cu cererea la ghiseu, functionarul de la Fisc introduce frumos in sistem CNP-ul, vede ca persoana respectiva a cumparat in anul cutare masina cutare, ca a platit taxa auto respectiva.
El trebuie sa aiba o formula de calcul a dobanzilor. El da print la document, il pune omului in fata sa verifice datele ca sunt corecte, vede care e suma – principala si dobanda, semneaza frumos de primire, merge frumos apoi la ghiseul alaturat sau la Trezorerie si isi ia banii. Nu documente, nu control preventiv-financiar! Cand omul a platit banii la stat, nu a facut nimeni control prealabil. A platit taxa si noi trebuie sa dam banii inapoi. Trebuie o cerere, o foaie si tu vii cu dosare?! Domnul presedinte
Misa are weekendul la dispozitie. De marti incolo, se vor schimba lucrurile”, a spus, vineri, la Bistrita, Eugen Teodorovici.
Ministrul a explicat ca noile modificari se vor aplica numai celor care vin de acum inainte sa depuna solicitari de restituire a taxei auto.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 2 iulie se va desfășura proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților