Inculpaţii din dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”, eliberaţi la Tribunalul Alba
Decizie surprinzătoare a magistraţilor de la Tribunalul Alba care au respins ieri solicitarea procurorilor DIICOT de prelungire a mandatelor de arestare pentru 11 inculpaţi din dosarul „Prostituate pentru VIP-uri” şi au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Zece dintre ei vor fi eliberaţi efectiv din arest doar dacă judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia vor menţine hotărârea colegilor de la Tribunal, procurorii putând formula recurs până inclusiv azi în jurul amiezii. Este vorba despre Gabriel Antoniu Bakai, Adrian Bălan zis „Bălănel”, Sergiu Cândea, Ioan Decean, Gheorghe Lupu, Nicolae Muntean, Ioan Roşca, Teodor Şchiop, Petru Şerpu şi Claudiu Vulpe zis „Fox”. George Dura, deşi eliberat şi el în acest dosar, va rămâne în arest pentru că execută o altă pedeapsă cu închisoarea, pentru tâlhărie. Un alt inculpat reţinut de procurori în acest dosar, Adrian Trifa, a fost eliberat din arest în urmă cu o lună, tot prin decizie a Tribunalului Alba menţinută ulterior de Curtea de Apel Alba Iulia. Cel de-al 12-lea inculpat, Raul Nicolae Hancheş (fost Rus) zis „Pricu” nu a fost încă prins de anchetatori, presupunându-se că el este fugit în străinătate încă din luna septembrie 2010. Toţi cei menţionaţi fac parte dintr-o reţea de criminalitate organizată care acţiona pe raza judeţului, specializată în proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori şi şantaj, grupare destructurată de procurorii DIICOT în 19 octombrie 2010 când au fost făcute mai multe descinderi şi s-au emis mandate de reţinere pe numele lor.
lMinore şantajate sexual şi recuperări cu „cocktail-uri Molotov”
Decizia de lăsare în libertate a celor 11 inculpaţi care mai rămăseseră în stare de arest preventiv este cu atât mai surprinzătoare cu cât, la momentul arestării, faptele prezentate şi descrise de anchetatori au şocat opinia publică prin duritatea lor dar şi prin prisma calităţii unora dintre persoanele arestate, printre cei reţinuţi aflându-se şi un fost ofiţer SIE. Astfel, s-a reţinut faptul că 10 dintre cele 20 de fete care practicau prostituţia în folosul membrilor grupării erau minore. Mai mult, unele dintre ele, fete de liceu, au fost răpite şi drogate în vederea obligării contra cost la săvârşirea de acte sexuale, susţin anchetatorii. Din anchetă a reieşit că fetele erau plasate pentru a întreţine relaţii sexuale fie la localuri din Alba Iulia şi din apropierea municipiului, fie direct acasă la clienţi. Surse din rândul anchetei susţin că de serviciile grupării de proxeneţi au beneficiat oameni de afaceri români şi străini, medici, dar şi politicieni – consilieri locali, consilieri judeţeni, directori de instituţii deconcentrate din Alba. Cel mai probabil numele lor vor ieşi la iveală după încheierea cercetărilor şi trimiterea în judecată a inculpaţilor, moment în care rechizitoriul procurorilor va deveni public. În ce priveşte celălalt obiect de activitate al grupării şi anume infracţiunile comise cu violenţă (recuperări la comandă, şantaje, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie), din investigaţii a reieşit că gruparea infracţională a şantajat la comandă mai multe persoane în vederea recuperării unor datorii. În scopul intimidării, membrii grupării au aruncat cu „cocteiluri Molotov” asupra locuinţelor a două victime. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi şi de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte comise asupra unor clienţi ai prostituatelor care lucrau în folosul grupului infracţional.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alcoolul contribuie la șapte tipuri de cancer: „Băutorii înrăiți”, mai predispuși să se îmbolnăvească
Alcoolul contribuie la șapte tipuri de cancer: „Băutorii înrăiți”, mai predispuși să se îmbolnăvească Băuturile alcoolice joacă un rol important în dezvoltarea a șapte tipuri diferite de cancer, avertizează experții în oncologie. Există însă și o veste bună: efectul e influențat și de cantitate. Citește și: Regula ABDCE: Instrumentul care ajută la depistarea precoce a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 4 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă