FOTO: Tinerii șahiști albaiulieni au dominat Cupa de Vară de la Sibiu. Alexandru Simina, George Pleșa și Ianis Tarciuc, primii la categoria de vârstă la care au participat
Universtitatea “Alma Mater” din Sibiu a fost sâmbătă gazda turneului de șah pentru copii “Cupa de Vară”. Ultima competiție șahistă înainte de vacanța școlară a fost organizată de clubul Șah Juvenil Sibiu coordonat de Bianca Popa, fiica regretatului maestru sibian, născut la Sebeș, Gheorghe Rășinaru.
Orașul de pe Cibin are o tradiție sahista de peste 100 de ani, la Sibiu fiind organizat si primul campionat national de sah al Romaniei in decembrie 1926 – ianuarie 1927. Acest lucru explica si numarul mare de participanti la competitie, peste 50 de copii duelandu-se pe esicherul sahist pentru premiile puse in juc la cele trei sectiuni ale turneului: copii sub 8 ani, copii sub 10 ani si copii sub 12 ani.
Datorita numarului mare de turnee din ultimele saptamani si suprapunerii cu alte activitati din acest weekend, doar trei juniori ai Clubului Sportiv Municipal “Unirea” Alba Iulia s-au aflat la start, cate unul la fiecare categorie de varsta. Evolutia lor a fost una excelenta, toti cei trei elevi albaiulieni dominand intrecerea la categoria de varsta la care au participat.
La categoria copii sub 8 ani, Alexandru Simina, elev in clasa pregatitoare la Scoala gimnaziala “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, a castigat toate cele 5 partide jucate, obtinand medalia de aur. Elev in clasa a 2-a la aceeasi scoala albaiuliana, George Plesa s-a impus la categoria copii sub 10 ani, castigand de asemenea toate partidele. Pentru ca succesul delegatiei CSM Unirea Alba Iulia sa fie total, Ianis Tarciuc, elev in clasa a 5-a la Colegiul National “Lucian Blaga” din Sebes, s-a clasat primul la categoria copii sub 12 ani, castigand 4 partide si facand o singura remiza.
Weekendul urmator programeaza o competitie sahista juvenila de anvergura, Openul International “Salina Turda”, care se va desfasura in interiorul fostei minei de sare si la care sunt inscrisi deja peste 20 de copii albaiulieni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii