A doua zi de Rusalii – Tradiții și obiceiuri. Cum protejezi casa şi atragi norocul asupra familiei tale
În lunea de Rusalii, Biserica Ortodoxă prăznuiește a treia parte a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii.
– Oamenii își împodobesc casele si gospodăria cu ramuri de tei, plop, stejar;
– Tot de Rusalii in unele regiuni se dansează Jocul Calusărilor. Dansul calusărilor, in general, are scopul de a apară oamenii, vitele si recoltele de influentele negative;
– Tinerii si tinerele ce urmează sa se căsătoreasca împletesc coronițe din spice de grâu si flori de câmp pe care le poarta în ziua cununiei;
– Spiritele rele se alungă prin ritualuri gălăgioase și pocnituri cu ramuri de tei;
– In gospodarii se prepara unsori cu care se vor unge ungerile vacilor pentru a spori laptele;
– Tot acum femeile fac descântece împotriva Ielelor;
– Se spune ca leacul cel mai folosit pentru cei atinși de Rusalii, este jocul calusărilor;
– E un moment in care creștinii sfințesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. In tradiția populara se zice ca numai pana la Sânziene plantele au puteri vindecătoare;
– Ramurile de tei au o simbolistica aparte in aceasta sărbătoare. Se crede ca teiul ferește gospodăriile de grindina sau de duhurile rele ale zânelor si de aceea flăcăii le aduc din păduri după care se sfințesc la Biserica, iar credincioșii le iau acasă si le pun la icoane;
– Se ung ușile cu usturoi pentru ca așa casa va fi păzita de rele si ghinion tot restul anului;
*Superstitii legate de a doua zi de Rusalii
– Nu este bine ca noaptea sa te prindă la răscruci de drumuri, la marginea pădurii, in munți si pe malul apelor, pentru ca exista șanse mari sa surprinzi dansul Ielelor.
– Nu te certa cu nimeni, pentru ca poți atrage atenția Ielelor asupra ta, ceea ce iți va provoca necaz.
– De la Duminica Rusaliilor, timp de noua săptămâni, nu este bine sa culegi plante tămăduitoare.
– Nu te urca in pomi, nu te duce in locuri înalte si nu calatori departe de casa. Superstițiile spun ca cei care fac acest lucru ar trebui sa poarte pelin la brâu sau in sân, pentru a se proteja de mania Ielelor.
– Rusaliile sunt zâne ale apelor, astfel ca nu este bine sa înoți sau sa te speli
– Teama pe care au inspirat-o aceste fapturi in popor a luat forma unor superstiții si obiceiuri de Rusalii ce nu vor fi uitate prea curând de oameni, in special de către cei care locuiesc in mediul rural.
– Alte superstiții si obiceiuri de Rusalii spun ca nu este bine sa muncești in aceasta perioada, pentru ca zânele se înfurie pe cei ce nu le respecta si nu sărbătoresc aceasta ocazie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 decembrie 1989: Cea mai sângeroasă zi a Revoluției. 40 de soldați veniți să apere Aeroportul Otopeni au fost uciși
23 decembrie 1989: Cea mai sângeroasă zi a Revoluției. 40 de soldați veniți să apere Aeroportul Otopeni au fost uciși Soții Ceauşescu au fost arestați pe 22 decembrie 1989 şi toată lumea se aştepta ca revoltele să se încheie, dar sângele a continuat să curgă. În acea zi, România a intrat sub spectrul unei ameninţări […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana