Primarul Mircea Hava, despre construcția Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia: ”Așa milog nu m-am simțit în viața mea: să cer ceva pentru suta de ani a României!”
Primarul Mircea Hava, a declarat, joi, că a fost semnat contractul pentru Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia, dar a dat de înțeles că încă mai există probleme privind alocarea banilor de la Guvern, astfel încât să poată demara construcția:
”S-a semnat contractul! Problema este să se facă! Ar fi timp să se construiască dacă toate lucrurile s-ar face cu cap! Lăsați-mă să folosesc toate căile diplomatice iar în momentul în care se va termina discuția, vom începe (…) Cel mai trist este să ai banii, dar să nu existe interes și dragoste față de țară. Parcă nu se împlinesc, în 1 Decembrie, 100 de ani! (…) I-am scris o scrisoare doamnei prim-ministru, am solicitat o audiență, pot să mă duc acolo împreună cu Florin Roman, că el știe locul, și să stăm 2-3 zile în greva foamei, daca așa trebuie să lucrăm! Oricum, așa milog nu m-am simțit în viața mea – să mă duc să cer ceva pentru suta de ani a României! Aștept să citească scrisoarea și să-mi trimită un răspuns corect”, a declarat Hava.
Primarul municipiului Alba Iulia a precizat că amenajarea parcului din jurul locului în care ar trebui să fie ridicat monumentul se va face oricum, iar în acest sens s-a lansat licitația pentru atribuirea lucrărilor.
El a promis că săptămâna viitoare va prezenta toate demersurile făcute de administrația locală pentru accesarea fondurilor alocate de Guvern pentru construirea Monumentului Marii Uniri și va explica detaliat de ce s-a ajuns la întârzieri atât de mari în demararea pregătirii orașului pentru aniversarea Centenarului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii