Cinci ani și șase luni de închisoare cu executare pentru Elena Meteșan, fosta angajată a agenției CEC Bank Zlatna. Sentință detinitivă la Curtea de Apel
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat luni, 21 mai 2018, sentinţa definitivă în dosarul fraudei de peste 1 milion de euro de la agenţia CEC Bank din oraşul Zlatna. Inculpata judecată pentru infracţiunea de delapidare, Elena Meteşan, a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni de închisoiare pentru 185 de acte materiale.
Curtea de Apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatei după ce, iniţial, Tribunalul Alba a condamnat-o la 3 ani de închisoare. De asemenea, instanţa a menţinut despăgubirile pe care inculpata trebuie să le plătescă băncii la valoarea de 4.227.940 de lei şi 236.981 de euro. În total este vorba despre mai mult de 1 milion de euro. Bani au fost plătiţi, deja, de către CEC către 168 de clienţi care şi-ai pierdut sumele depuse în conturi. Un număr de 129 de clienţi nu au fost despăgubiţi pe motiv că nu deţin documente care să ateste faptul că ar fi avut în cont sumele de bani pe care le-au solicitat. O parte dintre aceştia a dat în judecată banca, separat, în civil. Suma totală de bani în dispută este cifrată la aproximativ 2 milioane de lei.
”Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi partea civilă CEC Bank SA Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 210/20.11.2017 pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. 3839/107/2017. Desfiinţează sentinţa penală apelată, sub aspectul laturii penale a cauzei în ce priveşte durata pedepsei principale aplicate inculpatei Meteşan Elena şi numărul actelor materiale reţinute ca şi componentă a acuzaţiei şi sub aspectul laturii civile, în ce priveşte moneda de plată a despăgubirilor civile şi precizarea momentului de la care curge obligaţia de plată a dobânzii legale şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei Meteşan Elena pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (185 acte materiale), de la 3 ani închisoare, la 5 ani şi 6 luni închisoare. Scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, cu începere din 9.09.2016 până în 21.05.2018. Obligă inculpata Meteşan Elena Ia plata către partea civilă CEC Bank SA Bucureşti a sumelor de 4.227.940.06 lei şi 235.981.21 euro sau echivalent în lei Ia data efectuării plăţii, cu dobânda legală calculată de Ia momentul despăgubirii clienţilor băncii, până la data achitării integrale a debitului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, se afirmă în minuta de la Curtea de Apel.
În declaraţia dată în faţa anchetatorilor, Elena Meteşan, care este în prezent în arest la domiciliu, a spus că nu a dorit să prejudicieze clienţii, cunoscând faptul că oricum vor fi despăgubiţi şi nici nu a dorit să se îmbogăţească, pentru că ar fi donat banii sustraşi. A afirmat, în schimb, că era nemulţumită de condiţiile de muncă, de modul în care a fost tratată de superiori şi de salariul primit. ”Scopul urmărit de către inculpata Meteşan Elena a fost în primul rând de sabotare a activităţii CEC, inculpata considerând că nu a fost apreciată corespunzător de către conducerea unităţii şi în mod subsidiar de obţinerea unor foloase de natură financiară”, se afirmă în motivarea deciziei de la Tribunalul Alba, prin care a fost condamnată la 3 ani de închsioare cu executare. O parte din banii sustraşi de la clienţi ar fi ajuns la parohii ortodoxe din Zlatna. ”Inculpata Meteşan Elena a recunoscut comiterea faptelor, precizând faptul că scotea sume de bani din conturile clienţilor prin următoarea modalitate: Întocmea un ordin de retragere în numele clientului, pe care îl transmitea în format electronic şefei de agenţie T.E., iar aceasta îl semna, având încredere în angajată, ulterior era transmis casierei Popa Viorica (sora inculpatei Meteşan – n.r.) care elibera suma de bani inculpatei Meteşan Elena, iar aceasta îşi însuşea suma de bani, semnând în locul clientului cu privire la primirea sumei de bani”, se mai susţine în motivarea instanţei de la Tribunal. O altă metodă de delapidare era de a nu depune sumele de bani încasate de la clienţi în conturile de depozit sau chiar însuşirea acestor sume fără a deschide astfel de conturi pentru clienţii noi ai unităţii bancare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii