VINERI: ”Ziua Veteranilor de Război”, marcată la Alba Iulia. Slujbă religioasă și depuneri de coroane, la Cimitirul Eroilor din municipiu
Ziua Veteranilor de Război va fi marcată, vineri și la Alba Iulia. Începând cu ora 10.00, la Cimitirul Eroilor se va organiza un ceremonial dedicat acestei zile, anunță Instituția Prefectului Alba.
Programul manifestărilor organizate cu acest prilej prevede intonarea Imnului Național al României, oficierea unei slujbe religioase în memoria veteranilor de război, rostirea de alocuțiuni privind semnificația zilei, depuneri de coroane și jerbe de flori și păstrarea unui moment de reculegere.
La evenimentul comemorativ vor participa reprezentanţi ai Instituției Prefectului – Județul Alba, Consiliului Județean Alba, Primăriei municipiului Alba Iulia, Arhiepiscopiei Ortodoxă Română, Unităților militare M.Ap.N, M.A.I din garnizoana Alba Iulia, Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Alba, Direcției Județene de Informații Alba, Cercului Militar Alba Iulia, Asociației Veteranilor de Război, Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan”, autorități și insitituții publice din județ, dar și partide politice.
Programul activităților:
09.45 – 09.55 Primirea invitaților
10.00 – 10.05 Intonarea Imnului Național al României
10.05 – 10.20 Oficierea serviciului religios
10.20 – 10.30 Alocuțiune privind semnificația Zilei Veteranilor de Război
10.30 – 10.40 Depuneri de coroane și jerbe
10.40 – Păstrarea unui moment de reculegere
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 40 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii