Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sănătatea și natură

Consumul de salată verde ţine bolile departe!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Salata verde provine din îndepărtatul Egipt, unde a fost cultivată pentru prima oară acum mai bine de 3000 de ani, pentru ca apoi să fie preluată de greci şi de romani şi să se răspândească în toată Europa. În prezent, există nenumărate varietăţi de salată verde, de la cea europeană banală, la cea cu frunze încreţite, venită de la poalele Caucazului sau la salata chinezească, cu frunzele moi şi ceva mai groase.

La noi în ţară, salata verde se cultivă de peste o mie de ani, fiind printre puţinele alimente cu gust amărui din bucătăria tradiţională românească. Iar substanţele cu gust uşor amărui din frunzele salatei au proprietăţi cu adevărat miraculoase, mai ales atunci când sunt consumate în cantităţi mari. Ele stimulează digestia şi metabolismul, drenează şi tonifică ficatul, intensifică tranzitul intestinal, înlătură atonia („lenea”) organelor interne, curăţă vasele de sânge şi reglează activitatea anumitor glande endocrine.

Iată, în continuare, cele mai importante efecte terapeutice ale salatei verzi:

*Diabet – salata verde conţine substanţe care, pe de o parte, scad glicemia, iar pe de altă parte, amplifică efectele insulinei în corpul omenesc. Curele repetate cu salată (doza zilnică este de 150-200 grame pe zi) previn diabetul zaharat şi sunt un extraordinar adjuvant odată ce boala s-a instalat. Aceasta pentru că, pe de o parte, acţionează direct prin reglarea glicemiei, iar pe de altă parte, previn apariţia complicaţiilor grave ale diabetului, care vizează inima şi vasele de sânge.

*Obezitate – nu există un aliment mai util pentru tratarea obezităţii ca salata verde. Se recomandă consumarea zilnică a cel puţin două porţii (o porţie are circa 120 de grame) de salată verde, pentru că o porţie de salată are mai puţin de 10 calorii (în timp ce trei felii de şuncă au peste 120 de calorii), calmează eficient apetitul şi, în plus, stimulează procesele de eliminare şi de detoxifiere a organismului.

*Bolile cauzate de intoxicare (gută, reumatism, alergie ş.a.) – consumul unor mari cantităţi de salată verde facilitează eliminarea toxinelor, mai ales prin intestinul gros. Secretul reuşitei tratamentului este să mâncaţi o cantitate suficientă de salată zilnic şi să beţi multe lichide (apă de izvor, ceai de bănuţei ori de păpădie). O cură de detoxifiere cu salată verde durează minimum o lună, timp în care se mănâncă cel puţin un sfert de kilogram de salată verde pe zi.

*Dischinezie biliară, hepatită cronică – se recomandă salata creaţă, cu frunzele ceva mai tari, care, deşi sunt mai aspre şi destul de amare, au un efect puternic de drenare a ficatului şi de stimulare a activităţii sale. Se face o cură de două săptămâni, timp în care se consumă două-trei farfurii de salată pe zi, la începutul meselor principale, ca aperitiv.

*Ateroscleroză, tromboflebită şi arterită obliterantă – se consumă salată verde, asezonată cu uleiuri obţinute prin presare la rece şi oţet de mere. Cele trei componente au efecte puternice de curăţare a vaselor de sânge, de reducere a colesterolului, precum şi de fluidificare a sângelui. Acelaşi tratament este valabil pentru cazurile de valori crescute ale colesterolului şi ale glicemiei.

*Constipaţie – o sută de grame de salată, consumate de două ori pe zi, eventual cu pâine neagră, asigură necesarul de fibre alimentare al organismului, ajutând la combaterea constipaţiei. Fibrele alimentare sunt substanţe nedigerabile, care acţionează în interiorul intestinelor ca un piston, împingând materiile reziduale spre a fi eliminate. Ele mai sunt supranumite „mătura intestinului”, pentru că au şi un efect foarte important pentru sănătate, de curăţare a pereţilor tubului digestiv.

*Hipertensiune arterială, cardiopatii – frunzele de salată verde sunt un sprijin extraordinar în lupta împotriva acestor boli. Fără să conţină deloc colesterol, foarte săracă în sodiu şi bogată în potasiu (oligoelement cunoscut ca reglator al activităţii cardiovasculare), conţinând substanţe uşor sedative şi care diminuează reactivitatea la stres, salata este un adevărat medicament contra hipertensiunii şi contra tensiunii arteriale oscilante.

*Digestie lentă – cu un sfert de oră înainte de masă se consumă salată verde acrită din belşug cu oţet de mere şi presărată cu puţin piper negru. Efectul tonic digestiv apare negreşit.

*Graviditate – două sute de grame de salată consumate zilnic în primul trimestru de sarcină previn anumite probleme ale sistemului nervos şi ale celui endocrin, pe care viitorul nou-născut le-ar putea avea. De asemenea, la femeile care consumă regulat cantităţi însemnate de salată verde s-a constatat că rata avorturilor este mai redusă.

*Căderea părului – consumul de salată verde şi de frunze crude de spanac ajută la stoparea căderii părului. Se pare că cele două vegetale intervin, blocând procesele enzimatice care duc la slăbirea rădăcinii firului de păr. O altă explicaţie ar fi faptul că salata verde reduce sensibilitatea la stres, în condiţiile în care s-a demonstrat că, în momentele de tensiune psihică, ritmul de cădere a părului creşte de până la 3-4 ori.

*Calităţile terapeutice ale diferitelor tipuri de salată verde

În ultimii ani au apărut în pieţele şi în magazinele noastre mai multe soiuri de salată, unele mai cunoscute, altele mai noi. Este bine de ştiut că fiecare în parte are un procent de substanţe active diferit de celelalte şi, ca atare, diferă destul de mult şi prin calităţile terapeutice.

Iată în continuare un foarte scurt ghid terapeutic în acest sens:

*Salata normală – este foarte bogată în vitamina C şi în potasiu, precum şi în substanţe antioxidante (care anihilează radicalii liberi), fiind recomandată în mod special persoanelor cu boli cardiace, precum şi celor cu deficienţe imunitare. De asemenea, este cea mai utilă pentru femeile gravide, consumul său ajutând la păstrarea sarcinii şi la sănătatea fetusului. Mai este recomandată pentru compensarea deficitului de potasiu şi de vitamine din complexul B (conţine mai ales vitaminele B1 şi B2).

*Salata cu frunze creţe – este cea mai bogată în fier dintre toate tipurile de salată, fiind recomandată ca adjuvant în anemie. De asemenea, este cea mai bogată (alături de salata aisberg) în fibre alimentare, fiind foarte utilă în tratamentul obezităţii şi al îngrăşării, al constipaţiei, al intoxicaţiilor cronice.

*Salata cu frunze roşii – este foarte bogată în vitamina A, fiind recomandată în mod special persoanelor care suferă de boli oculare. Conţine în cantităţi mari şi vitamina B6, fiind recomandată ca remediu echilibrant al sistemului nervos. Mai este utilă şi în tratarea unor boli de piele cum ar fi acneea, sclerodermia, psoriazisul.

*Salata iceberg – este, de asemenea, bogată în fibre alimentare, la concurenţă cu salata cu frunze creţe, fiind recomandată pentru reglarea greutăţii corporale şi a tranzitului intestinal. Conţine şi mari cantităţi de colină, substanţa folosită cu succes contra diabetului, dar şi a aterosclerozei, excesului de colesterol, tulburărilor digestive atone. Precauţii: persoanele care suferă de colită de fermentaţie vor consuma cu moderaţie salată verde şi doar atunci când este de curând preparată, altfel existând riscul agravării acestei afecţiuni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară Nutriţionista Rusakova spune că toamna este cel mai indicat să mâncăm salate şi omletă la micul dejun. Un mic dejun ideal de toamnă ar trebui să includă fibre şi proteine vegetale, a declarat Daria Rusakova, nutriţionist şi candidat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea