Beneficiarii de pensii private Pilon II şi Pilon III îşi pot eşalona încasările, de la 1 aprilie
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat un set de norme pentru introducerea, de la 1 aprilie 2018, a plăţilor eşalonate pentru Pilonul II şi III de pensii private. Până în prezent, suma acumulată din contribuţii se plătea numai o dată, integral, la ieşirea în pensie.
După adoptarea de către ASF, a fost publicată în Monitorul Oficial norma privind „utilizarea activului personal net al participanţilor la pensiile private”, care prevede că, începând cu aprilie 2018, beneficiarii de pensii Pilon II şi III vor putea opta pentru plata unică sau în tranşe (până acum fiind posibilă doar plată unică).
Pentru tranşe, suma va putea fi plătită în rate egale, de minimum 500 de lei lunar, pe maximum 5 ani – cu excepţia ultimei rate, care este reziduală.
Spre exemplu, dacă un pensionabil (Pilon II şi/sau Pilon III) avea acumulată în fondul de contribuţii personale suma de 100.000 de lei, acesta nu putea decât să încaseze 100.000 de lei în momentul ieşirii la pensie; de acum, această sumă se poate eşalona în încasări de minimum 500 de lei lunar, pe 60 de luni (cinci ani), iar ultima rată, reziduală, ar urma să fie, în acest caz, de 70.000 de lei.
Există trei situaţii privind plata pensiilor din Pilon II şi Pilon III: pentru limită de vârstă sau anticipat, apoi pentru invaliditate şi pentru deces.
Pensiile la Pilonul III pot fi plătite după ce beneficiarii îndeplinesc trei condiţii: au împlinit vârsta de 60 de ani, au contribuit cu minim 90 de plăţi lunare şi au în cont o sumă minimă acumulată – care va fi stabilită prin lege.
Spre deosebire de Pilonul I (pensia de la stat, unde banii sunt acumulaţi la bugetul de stat de la actualii contribuabili/angajaţi şi servesc la plată pensiilor actualilor pensionari), pensiile private Pilon II şi III sunt bani acumulaţi într-un cont individual, privat pe numele beneficiarului, şi sunt bani care pot fi transmişi urmaşilon, prin moştenire. Pilonul II de pensii reprezintă bani care se acumulează automat din contribuţiile sociale (CAS) pe care le plătim la stat, însă sunt gestionaţi de către administratori privaţi, iar Pilonul III reprezintă bani pe care contribuabilul trebuie să-i cotizeze din surse proprii şi sunt gestionaţi de administratori privaţi.
sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 2 iulie se va desfășura proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților