Rămâi conectat

Actualitate

Beneficiarii de pensii private Pilon II şi Pilon III îşi pot eşalona încasările, de la 1 aprilie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autoritatea de Supraveghere Financiară  a aprobat un set de norme pentru introducerea, de la 1 aprilie 2018, a plăţilor eşalonate pentru Pilonul II şi III de pensii private. Până în prezent, suma acumulată din contribuţii se plătea numai o dată, integral, la ieşirea în pensie.

După adoptarea de către ASF, a fost publicată în Monitorul Oficial norma privind „utilizarea activului personal net al participanţilor la pensiile private”, care prevede că, începând cu aprilie 2018, beneficiarii de pensii Pilon II şi III vor putea opta pentru plata unică sau în tranşe (până acum fiind posibilă doar plată unică).

Pentru tranşe, suma va putea fi plătită în rate egale, de minimum 500 de lei lunar, pe maximum 5 ani – cu excepţia ultimei rate, care este reziduală.

Spre exemplu, dacă un pensionabil (Pilon II şi/sau Pilon III) avea acumulată în fondul de contribuţii personale suma de 100.000 de lei, acesta nu putea decât să încaseze 100.000 de lei în momentul ieşirii la pensie; de acum, această sumă se poate eşalona în încasări de minimum 500 de lei lunar, pe 60 de luni (cinci ani), iar ultima rată, reziduală, ar urma să fie, în acest caz, de 70.000 de lei.

Există trei situaţii privind plata pensiilor din Pilon II şi Pilon III: pentru limită de vârstă sau anticipat, apoi pentru invaliditate şi pentru deces.

Pensiile la Pilonul III pot fi plătite după ce beneficiarii îndeplinesc trei condiţii: au împlinit vârsta de 60 de ani, au contribuit cu minim 90 de plăţi lunare şi au în cont o sumă minimă acumulată – care va fi stabilită prin lege.

Spre deosebire de Pilonul I (pensia de la stat, unde banii sunt acumulaţi la bugetul de stat de la actualii contribuabili/angajaţi şi servesc la plată pensiilor actualilor pensionari), pensiile private Pilon II şi III sunt bani acumulaţi într-un cont individual, privat pe numele beneficiarului, şi sunt bani care pot fi transmişi urmaşilon, prin moştenire. Pilonul II de pensii reprezintă bani care se acumulează automat din contribuţiile sociale (CAS) pe care le plătim la stat, însă sunt gestionaţi de către administratori privaţi, iar Pilonul III reprezintă bani pe care contribuabilul trebuie să-i cotizeze din surse proprii şi sunt gestionaţi de administratori privaţi.

sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]

Citește mai mult

Actualitate

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea