Rămâi conectat

Sport

Trupa lui Paul Ciucă vrea să-și păstreze tradiția invincibilă la Iernut

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda, cea mai prolifică echipă din Seria a 5-a pe terenuri străine, cu 20 de puncte strânse în 9 confruntări, joacă sâmbătă, 24 martie, de la ora 15.00, la Iernut, în fieful unicei grupări din serie ce nu a câștigat “acasă”!

Amfitrionii au numai trei remize interne, dar sunt neînvinși în retur, cu două egaluri, ambele 1-1 (cu Metalurgistul Cugir și la Reghin). În disputele directe, pe Stadionul “Corneliu Orzea”, găldenii au avut mereu câștig de cauză: 3-2 (în 2014), 4-3 (în 2015), și 1-0 în Cupa României, în toamnă (meci încheiat cu scandal, nervi, conflicte, agresiuni, antrenorul gazdelor trimis în tribune și 5 carnete reținute, printre care Haiduc și Fențiu – de la oaspeți).

*Tensiune în Cupa României!!!

Din distribuția Industriei vor lipsi Rodean – suspendat, Apetri – nerefăcut, va reveni Dup, incert fiind R. Moga (răcit). “Mereu duelurile directe au fost unele aprinse, am avut jocuri dificile la Iernut, cu răsturnări de situații. Întâlnim o echipă dificilă, ce își vinde scump pielea. Noi ne propunem să jucăm și să nu ne întoarcem cu mâna goală din această deplasare”, a spus antrenorul Paul Ciucă, neînvins în 2018. Industria a bifat șase luni de la singurul eșec extern al sezonului (0-1, pe “Cetate”, cu Unirea Alba Iulia în 22 septembrie 2017), strângând șase deplasari din care a plecat neînvinsă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: România, eliminată de Olanda în optimi la EURO 2024! Respect pentru „Generația de suflet”, visul s-a sfârșit!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

România a fost eliminată brutal de Olanda în optimile de finală ale EURO 2024, dar „Generația de suflet” merită tot respectul și admirația. Visul unui turneu final de poveste s-a sfârșit în fața „portocalei mecanice”, care a învins net, cu scorul de 3-0 (1-0), reușite Gakpo (19), la o fază la care Niță a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea