Ministrul Agriculturii: Sunt 180 de milioane de lei pentru programul de tomate românești. Numărul fermierilor s-a dublat
Suma alocată în acest an pentru susţinerea producătorilor agricoli români să cultive tomate în spaţii protejate se ridică la 180 de milioane de lei, un buget similar cu cel de anul trecut, an de debut al acestei program, însă numărul fermierilor doritori să intre în program s-a dublat, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
„Avem şi în acest an un buget de 180 de milioane de lei, dar dacă anul trecut erau vreo 4.000 şi ceva de beneficiari care au dus ciclul până la sfârşit, până la aceasta dată anul cifra este dublă: peste 9.000 de fermieri doritori, de cultivatori de tomate în spaţii protejate. Deja s-au apucat de treabă, au prins curaj. Sunt oameni tineri, unii s-au lăsat de o altă activitate în care erau pregătiţi. (…) Programul Tomate l-am început exact cu un an în urmă. Nu le-am dat absolut nimic înainte, doar entuziasm. Entuziasm şi siguranţă. Vreau să îi felicit pe toţi aceşti fermieri excepţionali. Iată că a ajuns să fie vazut şi simţit atât de fermieri cât şi de consumatori. Evident, şi noi am fost serioşi în acordarea subvenţiilor. Este un alt circuit al documentelor faţă de cel de la APIA, unul mai lesnicios, care se află în mâna Direcţiilor Agricole (…) Este un angrenaj pe care l-am pornit şi sper să funcţioneze mai bine în acest an”, a declarat pentru AGERPRES Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a precizat că la sfârşitul anului trecut MADR a reuşit să onoreze toate obligaţiile pe care le-a avut faţă de fermieri, iar piaţa a fost alimentată în extrasezon cu peste 50.000 de tone de roşii.
„Le-am dat imediat banii şi am reuşit să aducem pe piaţă peste 50.000 de tone de tomate produse în România în extrasezon. Un lucru extraordinar de important, deoarece consumul din România se realizează din patru surse. Prima, tomatele din sere – unde avem o suprafaţă destul de mică pentru că s-au distrus de-a lungul vremii şi se vede asta cu ochiul liber. Cea de-a doua sursă este cea din spaţii protejate, din solarii neîncălzite, a treia sursă, din câmp, care are o perioadă scurtă datorită variaţiei temperaturii şi umidităţii, iar cea de-a patra: importul. Noi nu suntem în stare în România să realizăm de la 1 ianuarie până la 31 decembrie consumul pentru acest produs. (…) nu sunt condiţii pentru România. În extrasezon nu ne putem duce decât cu sere, care sunt investiţii costisitoare. Dar am extins sezonul prin proceduri stabilite în actul normativ să aducem produse pe piaţă până la sfârşitul lunii mai”, a spus Daea.
„Tomate în spaţii protejate” a fost programul lansat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, odată cu preluarea mandatului la minister, la începutul anului 2017, tocmai pentru a susţine produsele deficitare, pe care România le importă masiv. Acesta s-a dovedit a fi un program extrem de apreciat de legumicultori.
Conform datelor oficiale, cantitatea de roşii proaspete livrate în 2017 de către beneficiarii programului de tomate româneşti a depăşit 50.000 de tone, iar suma plătită către cei peste 8.000 de legumicultori a fost de circa 23,667 milioane de euro. În primul ciclu de producţie din cadrul programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate derulat în anul 2017 s-au înscris 4.397 beneficiari, iar în ciclul al doilea un număr de 3.627 beneficiari.
Ministerul de resort a anunţat că toţi cultivatorii de tomate în spaţii protejate vor beneficia şi în 2018 de schema de ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector, respectiv de 3.000 de euro/beneficiar/an.
România a importat 59.369 tone de roşii în primele nouă luni din 2017, o cantitate aproape similară faţă de aceiaşi perioadă din 2016 (59.075 tone), în timp ce exporturile au fost nesemnificative, respectiv de numai 262,2 tone, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, consultată de AGERPRES.
Valoarea importurilor de tomate în stare proaspătă sau refrigerată consemnată după primele trei trimestre din 2017 a depăşit 65,46 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când a totalizat 54,54 milioane de euro. Încasările din exporturile de tomate pe pieţele intra şi extracomunitare au atins în perioada analizată de 254.462 euro, în creştere cu 47% faţă de 173.053 euro înregistrate în perioada similară a anului 2016, când a fost exportată o cantitate de 301,5 tone.
Conform datelor statistice, consumul mediu de tomate pe locuitor în România se ridică la 31 de kilograme, faţă de 34,5 kg în UE, iar producţia reprezintă 20,27% din producţia totală de legume produsă în România, scrie Agerpres.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Taxa pe LUX s-a amânat până pe 30 septembrie: De ce nu s-a putut implementa măsura Taxa pe lux nu se va implementa până în toamnă. Statul a realizat că nu știe ce clădiri sau mașini vor fi impozitate sau cum se va calcula valorea impozabilă. Executivul nici măcar nu a calculat impactul bugetar al […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare