FOTO: Crucea Roşie, cursuri de prim ajutor pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba
În baza protocolului de colaborare încheiat între Crucea Roşie şi Jandarmeria Română, în vederea îndeplinirii în condiţii optime a misiunilor care revin acestei instituţii, organizaţia noastră a demarat la începutul anului 2018 o serie de cursuri de prim ajutor pentru angajaţii din structurile de ordine publică şi posturile montane, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba.
Astfel, în perioadele 30-31 ianuarie 2018, respectiv 13-14 februarie 2018, s-au desfăşurat în zonele Câmpeni şi Alba Iulia două cursuri de prim ajutor de bază, la care au participat în total 31 de persoane.
Cursurile s-au derulat în conformitate cu reglementările Centrului European de Referinţă în Prim Ajutor de Bază şi cu normele naţionale, pe durata celor 12 ore de instruire participanţii însuşindu-şi tehnicile specifice de acordare a primului ajutor în cazul diverselor accidente.
Ne bucurăm pentru deschiderea manifestată de către reprezentanţii IJJ Alba, prin recunoaşterea importanţei acestor cursuri de instruire, în realizarea misiunilor specifice şi exercitarea atribuţiilor care presupun salvarea vieţii persoanelor care au suferit accidentări şi nu numai.
Una dintre atribuţiile esenţiale ale Crucii Roşii Române, formulată în art. 11, litera K, a Legii nr. 524/2004, este „ să organizeze cursuri de surori voluntare de Cruce Roşie şi cursuri de prim ajutor, obligatorii pentru categoriile profesionale expuse riscurilor de accidentare”.
Filiala de Cruce Roşie a Judeţului Alba organizează pe întreg teritoriul judeţului Alba cursuri de prim ajutor pentru persoane fizice şi juridice din orice domeniu de activitate. Cursurile sunt susţinute de medici formatori în domeniul primului ajutor. De asemenea Filiala Alba pune la dispoziţia cursanţilor manuale de prim ajutor gratuite şi alte materiale didactice specifice. Durata unui curs de prim ajutor este de 12 ore. După finalizarea instruirii, în urma unui examen, fiecare persoană primeşte un certificat prin care se confirmă că este apt să acorde primul ajutor de bază şi o legitimaţie de prim ajutor, care se vizează anual în urma cursurilor de reîmprospătare a cunoştinţelor.
Crucea Roşie se numără printre liderii mondiali în educarea populaţiei în vederea acordării primului ajutor iar de peste 140 de ani PRIMUL AJUTOR este unul dintre principalele domenii de activitate ale Crucii Roşii Române. În consecinţă, organizaţia noastră face toate demersurile pentru o mai bună informare a populaţiei în acest sens, inspirând totodată spiritul civic şi preocuparea faţă de semeni.
[nggallery id=5206]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii